HomeSocialFemeile urâte sunt rele

Femeile urâte sunt rele

 Femeile urâte sunt rele! Asta nu înseamnă că toate femeile frumoase sunt şi bune, şi nici că toate femeile frumoase sunt şi proaste, ăsta-i un raţionament logic care întâmplător e şi adevărat. Ideea e că n-am întâlnit până acum o femeie urâtă care să nu fie şi rea. Nu toate au fost deştepte. Asta-i teoria relativităţii în materie de femei, văzută de una care a avut de-a face de-a lungul timpului cu ambele categorii şi care, dintr-o falsă modestie, deşi s-a încadrat singură în cea mai avantajoasă dintre categorii, e suficient de delicată cât să n-o recunoască cu voce tare. Şi apoi că obiectivismul ăsta aparent îmi permite să mă iau de toată lumea cu aerul că aparţin unei specii androgine care mă pune mai presus de păcatul odios numit bârfă.

Din experienţa mea de până acum ştiu că femeile urâte măritate vor urî cu toată fiinţa orice femeie mai puţin urâtă decât ea, pentru simplul motiv că există şi existenţa asta, oricât de lipsită de fascinaţie ar fi ea, i-ar putea deschide bărbatului ei ochii că, iată, există şi altceva. Ura creşte proporţional cu gradul de frumuseţe care se reflectă în oglindă fără a o sparge. Orice s-ar întâmpla, vina nu-i niciodată a lui, că doar de aia i-a dat Dumnezeu ochi să vadă lucruri care sunt şi pe placului Domnului, darămite al omului. Dacă e să fie vina cuiva, ei, atunci vina e întotdeauna a femeilor pe care divinitatea nu le-a făcut urâte. De multe ori, urâtele reuşesc să pună gheara pe bărbaţi frumoşi, formând cuplurile de tipul „ce dracu’ a văzut la ea?”. Concluzia e că nu toţi bărbaţii frumoşi sunt şi deştepţi. Hai, vă rog eu, nu începeţi cu frumuseţea sufletului, asta mă insultă. Aş vrea s-o văd pe aia care ar vrea să doarmă în pat cu Quasimodo sau pe ăla care şi-ar trimite bezele cu Muma Pădurii doar pentru că au un suflet minunat. Desigur, excludem cazurile în care banii fac minuni mai abitir decât bisturiul celui mai priceput chirurg estetician. Aia e deformaţie profesională, iar diferenţa dintre prostituţia cu ora şi cea instituţionalizată, cea sub forma căsătoriilor nonconformiste, o face doar numărul bancnotelor.

Urâtele singure sunt şi sărace, aşa că tot ce vor putea face e să-şi muşte buzele de necaz că, din cauza frumoaselor, ele rămân fete bătrâne şi acre.

Nu mă deranjează că există femei rele şi urâte! Se ştie că România are cele mai frumoase femei. Deci alea urâte sunt puţine! Sau mai puţin vizibile.

Acum aş vrea să-i transmit doamnei Iolanda de la magazinul de lângă casa mea că nu e vina nimănui că s-a născut urâtă şi că nu-i cazul să se transforme într-un dragon cu femeile drăguţe care-i intră în magazin şi să se dea de trei ori peste cap, devenind pâinea lui Dumnezeu cu toţi bărbaţii care-i trec pragul. Să ştiţi, doamnă, că n-a fost deloc frumos să-i spuneţi blondei interminabile de aseară că „incolor shoe cream” e o pastă de peşte exotic, deşi vă înţeleg suferinţa. Faptul că soţul dumneavoastră s-a oferit să-i ducă acasă voluminoasele cumpărături, adică pâinea de secară şi tubul cu cremă de pantofi, precum şi scuza că a rămas blocat în lift până la ora 2 noaptea trebuie să vă fi scos din minţi! Liniştiţi-vă, universul e plin de accidente!

Şi-n încheiere aş zice că-i potrivit un citat din Alexandru Paleologu: „Oamenii deştepţi nu sunt răi”, şi cum eu nu sunt deloc rea, promit să revin cu un text şi despre categoria frumoaselor.

BREICHING NIUZ

spot_img

Caricatura zilei

spot_img
spot_img

Articole asemănătoare