Azi gătim ceafă groasă, să ne îngrășăm conturile. După o rețetă brevetată în guvernarea marelui prăjitor al economiei românești Adrian Năstase. Ceafa groasă de azi şi contul nesimţit de umflat sunt făcute după o reţetă aplicată în Ministerul Transporturilor şi poartă ca semnătură manivela de fost sindicalist a lui Miron Mitrea.
Reţeta Mitrea vă garantează o cale sigură de îmbogăţire de pe urma statului şi anume: câştigarea licitaţiilor în vederea atribuirii contractelor pentru lucrări publice, prin ocolirea licitaţiilor şi negocierea cu o singură sursă – vişina putredă de pe tortul guvernării lui Adrian Năstase și năzuința de mai bine a membrilor oricărei guvernări, după câte se pare. Tocmai de aceea Legea achiziţiilor publice a fost eviscerată și umplută cu nimicuri care să stabilească condiţiile când o instituţie publică poate opta pentru negocierea cu o singură sursă.
Master Chef Mitrea a ridicat la rang de artă procedura ocolirii legilor prin dispoziţii proprii, în aşa fel încât, indiferent de mânărie, el să nu poată fi tras direct la răspundere. El şi-a transformat secretarii de stat în “acari Păun” cărora a avut grijă să le delege competenţele de semnare a normativelor. Rămâne de văzut cât din ceafa groasă şi contul umflat s-a transferat către sluguţele secretari de stat, în aşa fel încât aceştia să-i rămână loiali în fața procurorilor.
Deci, să ne ne dezgustăm cu o feliuţă de ANL. Agenţia Naţională pentru Locuinţe ar fi o instituţie publică, care, teoretic măcar, ar trebui să se conformeze Legii achiziţiilor publice. Adică, dacă ar avea de cheltuit nişte bani, ar trebui să organizeze măcar o licitaţie. Însă practica face praf bunele intenţii. De când cu Mitrea, ori de câte ori ANL are de cheltuit niște milioane de euro pentru vreun bloc din orice oraş al Patriei, credeţi că se mai obosește să organizeze vreo licitaţie, să dea să mănânce cinstit o supă la gura antreprenorilor?
Aş, preferă să încredinţeze bănuţii prin procedura negocierii cu o singură sursă. Că nu degeaba s-a dat un Ordin prin 2001 (da, da – de atunci toată lumea se preface că nu există, că n-a existat) prin care s-au stabilit niște Norme interne. Care au fost aprobate, fără proteste, prin Hotărâre de către Consiliul de Administraţie al ANL. Că altfel zburau sluguţele afară din fruntea bucatelor. Iar normele au fost acoperite, prin Ordonanţa de Urgenţă 60/2001 privind achiziţiile publice – că unde mergea un bloc în Zambaccian, mergeau și altele prin toată țara.
Studiind Ordonanţa 60/2001, inclusiv normativele care au completat-o şi modificat-o, devine de domeniul evidenței că legea a fost mototolită-n pumn și parașutată într-un coș de gunoi.
