Coafeza mi-a povestit, în urmă cu vreo câteva săptămâni, că soră-sa e combinată cu un tip pe care l-a cunoscut pe internet.
“Nu e dubios tipul?”, am întrebat-o. “Nu, nu e. E un bărbat bun, atent și muncitor”, mi-a răspuns coafeza. “Hmm…I-auzi! Pe care site ziceai că s-au cunoscut? ”.
La coafor e ca la psiholog, numai că, după ce ți-ai povestit viața, ți-o povestește și interlocutorul pe a lui, apoi pe a rudelor și cunoștințelor sale. Te alegi cu o tunsoare, cu un sfat și cu povești cât să umpli trei romane. Mă mir că nu dau faliment psihologii.
Încă din adolescență am știut că viața nu e ca în filme. Dragostea nu te izbește cu un cărucior în hipermarket și nici nu aleargă după tine până la autogară, nu merge la ceainărie și nici nu citește cărți în Cișmigiu.
Între timp, am tot auzit, că dragostea stă pe internet. Mulți dintre cunoscuții mei au conturi pe site-urile matrimoniale. M-am gândit să văd și eu care e treaba cu paginile online pentru cei singuri și neiubiți. De curiozitate, nu din dorința de a-mi găsi pe cineva cu care să-mi pun pirostriile pe cap.
Am intrat pe site-ul recomandat de către coafeză. Am încărcat o poză decentă, cu o prințesă Disney plină de tatuaje. La rubrica destinată preferințelor, am trecut lucruri care, în mod normal, nu ar atrage atenția inculților : democrația, brânza, bricegele, integramele, Bucureștiul, tae bo și Jane Austen. Măcar preferințele să fie pe bune, că poză cu mine nu pun și nici nu dau detalii despre înălțime sau greutate. Nu sunt vițel dat spre vânzare. Dacă stau să mă gândesc și mai bine, cine știe peste ce psihopați dau, care mai apoi mă recunosc pe stradă și aleargă după mine.
Dacă romantismul nu a fost anihilat încă de la primul click, mercantilismul îl va nimici definitiv. Pentru aceia care vor ca pozele lor să se afle în poziții avantajate față de ale celorlalți, se percepe o mică taxă. Am văzut că un astfel de cont deținea un tânăr, care la profil avea o poză pe care o făcuse la bustul gol, în oglinda din baie, pe un fundal alcătuit dintr-un prosop cu Steaua și câteva perechi de indispensabili. Mi-am zis că nu merită să mai dau și bani, pentru a vorbi cu fanți depășiți de situație. Pot vorbi și gratis cu ei.
Dar cu cine să vorbesc? Ăla are o poză făcută lângă soba de teracotă, cu ochelarii de soare la ochi (normal, dacă e căldură, trebuie să fie și soare pe undeva, nu?), ăla are prea mulți mușchi, celălat prea puțini dinți, ăla are prea mult gel în păr, celălalt e îmbrăcat într-un costum negru și poartă șosete albe.
Norocoșii care au trecut testul pozei, au picat testul conversației. Prea mulți îmi scriu că “merg la servici”, “am decât” și “cartea care am citit-o”. Prea mulți nu știu care sunt atribuțiile Guvernului (e o întrebare grea, recunosc, s-ar putea să-i pună în dificultate și pe miniștri).
Mă uit la personajele masculine de pe site. Se presupune că ar trebui să aleg pe cineva, dintr-o listă asemănătoare cu cele prezentate de magazinele online. Dacă în cazul magazinului online avem imaginea produsului, caracteristicile și întrebuințările, în cazul nostru avem imaginea cu omul, descrierea și preferințele sau hobby-urile. Este exact același lucru, doar că pe cel din urmă nu-l aștepți să vină prin curier și nici nu te duci să-l cauți la poștă.
Capcane există în ambele situații, însă în cazul site-urilor matrimoniale, pot fi detectate din timp, încă din primele 15 minute de conversație. Exemple sunt destule: dacă interlocutorul îți spune că e lipsit de inhibiții, înseamnă că e pervers; dacă bea la ocazii, înseamnă că e alcoolic; dacă spune că e singur de mult timp, înseamnă că ultima relație s-a încheiat săptămâna trecută; dacă spune că e student la Facultatea de Teologie, spune-i la revedere, căci ăștia sunt cei mai dubioși!
Oricât de cool ar fi să le povestești nepoților că mamaie și tataie s-au cunoscut pe internet, trebuie să știi că dragostea e online, însă nu pentru toată lumea!
