AcasăSocialD'ale cetateanuluiFlorin Piersic jr. revine la arcub în one-man show-ul...

Florin Piersic jr. revine la arcub în one-man show-ul „Freak Show”

După o pauză de aproape șase luni, Florin Piersic Jr. își dă întâlnire cu publicul bucureștean marți, 26 martie, începând cu ora 19:30, la Sala Mare – ARCUB, pentru o adevărată demonstrație de talent actoricesc și regizoral în spectacolul „Freak Show”.   

Realizat după un material scris de Florin Piersic jr., în regia și interpretarea sa, „Freak Show” este un one-man show unic în România. Cei prezenți vor avea ocazia să urmărească evoluția cameleonică a unui singur actor care se transformă continuu în alt personaj, într-o succesiune halucinantă: miliardar de carton, muncitor pe șantier, bancher, pensionar, producător de film, profesor sau homeless fiind doar câteva exemple.

Un spectacol care a trecut printr-o metamorfoză continuă de la premiera sa din 2013, „Freak Show” aduce de fiecare dată o energie nouă spectatorului care vine să revadă piesa. „Freak Show” expune defecte și secrete ale firii umane printr-o veritabilă nonșalanță. Fie că se folosește de umor, sinceritate nechibzuită sau pură ironie, acest spectacol reușește să nască fascinație. Printr-o rețetă proprie, face uz de imperfecțiunile culturii și mentalităților contemporane și le oferă coerență într-un incredibil exercițiu performativ.

Până în prezent, spectacolul ”Freak Show” a fost prezentat cu succes la Koln, pe scena Leicester Square Theatre din Londra, în mai multe locații din Canada, Bruxelles sau Franța dar și la Opera Națională din Timișoara unde a fost aplaudat de peste 650 de spectatori. La Gala FESTCO, spectacolul a obținut Premiul Special al Juriului, în secțiunea Off.

Biletele au fost puse în vânzare și pot fi procurate online de pe www.ticketnet.ro, www.arcub.rowww.startickets.ro, www.bilet.ro, www.mystage.ro și de la casa de bilete ARCUB.

 

BREICHING NIUZ

spot_img

Caricatura zilei

spot_img
spot_img

Articole asemănătoare