Free Gică Petrescu!

Gică Popescu a fost un fotbalist de excepţie; magistraţii n-au făcut o excepţie în cazul lui, după cum reclamă o parte însemnată a opiniei publice. O Justiţie independentă înseamnă şi neatârnarea ei în faţa românului născut judecător. Ne-am obişnuit să comentăm procesele la TV, de la portarul Ministerului Justiţiei până la stoperul jucând pe post de Premier. Văd că principala acuză/scuză adusă fostului Căpitan e naivitatea într-un careu plin de simulanţi şi trişori ai fotbalului românesc. Popescu s-a consacrat ca un cerebral în joc, cu un plasament mai mereu inspirat şi imperial în exprimarea cu capul. Că nu a făcut la fel şi în afara terenului e treaba lui şi a oficialilor care arbitrează partidele aranjate; noi, publicul, suntem excluşi de la stabilirea rezultatelor. Faptul că plăteşti biletul nu îţi dă dreptul să te amesteci în distribuţie, aşa cum nu îi facem echipa lui Piţurcă şi nici nu-i dăm clasă de joc maestrului Beligan.Dacă va fi graţiat sau nu – pe mine, unul, mă lasă nemuritor şi rece. O chestie i-aş reproşa cerebralului Popescu: cum Zeul-Fotbal, când te cheamă Gică, să-ţi semnezi colaborarea cu Securitatea “Petrescu”?! Nu se găsea în nomenclatorul românesc, doldora de alde “Escu”, o alegere adecvată demersului? E adevărat, Securitatea nu avea pe atunci vreun soft care să te avertizeze că “numele este luat” şi să te invite către altă opţiune. Numai că, întrebând orice suporter pe stradă, inclusiv ofiţerul responsabil, ar fi aflat că apropierea lui “Gică” de “Petrescu” e luată pe vecie în Naţionala României. Maestrul Gică şi Petrescu a fost un om onorabil, modest, dedicat meseriei şi a murit sărac în singurătate. A cântat pentru românul etern petrecăreţ, nu la urechea şi microfoanele băieţilor albaştri. Eu, dacă aş fi Preşedinte (vorba viitorului Preşedinte Ponta), l-aş graţia pe Popescu sub rezerva unei singure condiţii: să-şi ceară scuze public pentru folosirea numelui “Petrescu” drept acoperire în extemporalele secrete. Apoi să se ducă acasă cu tramvaiul, în lipsa birjelor de altădată din care au mai rămas doar birjarii. Dacă fetele nedulci din Judecătorie l-au trimis să fie vecin cu fetiţele tatuate din celule, ale Maestrului Gică au lăsat, prin dispariţia lui, goluri mai mari în memoria noastră decât cele reuşite de virtuozul Popescu pe teren. Şi de cântaşi “Am iubit doi ochi albaştri”, “Mai e ceva ce nu ţi-am spus”: “Rămâi cu bine”, Gică, prea ai marcat, “De la început”, “Totul cu măsură mică”!