AcasăSocialEt si cetera socialaGhidul politicianului de orientare penitenciară

Ghidul politicianului de orientare penitenciară

Legea de respingere a ordonanţei 13, prin care au fost modificate codurile penale, a primit, cu unanimitate de voturi, raport de aprobare, luni, din partea Comisiei juridice a Senatului. Deci situația e cam maro iar tu, politician de elită, te apropii cu pași repezi de prima ta experiență ca pușcăriaș. Ești speriat de moarte. Simți că ți-a intrat morcovul. Stai liniștit, e doar începutul, o să intre și altele. În cele ce urmează, te vom învăța cum să supraviețuiești în penitenciar, ba chiar mai mult, cum să-ți transformi detenția într-o vacanță:

– Înainte de toate, la aflarea sentinței, contactează câțiva ziariști și spune-le că ești o victimă a justiției fascisto-sorosiste. Pentru a evita întrebările încuietoare sau indiscrete, de genul „Ce legătură are Soros cu arestarea ta pentru viol în grup după ce te-ai îmbătat cu colegii la ziua lui Dragnea?“, adresează-te direct redactorilor de la Antena 3. Ei te vor crede din prima, fără să-ți ceară explicații inutile.

– La încarcerare, ți se vor confisca hainele și toate obiectele aflate asupra ta. Singurul bun pe care-l poți păstra în penitenciar e rozeta personală. Ai grijă de ea ca de ochiul din cap.

– Nu te speria de violul la dușuri, este doar un mit urban! De cele mai multe ori, violurile au loc în dormitoare.

– La cantină, nu mânca prea multă carne. Dacă ai colegi de celulă care te simpatizează, vor avea ei grijă să te îndestuleze după cină.

– Îmbolnăvește-te, dar fă-o cu cap! Dacă afecțiunea ta poate fi tratată cu o aspirină, cere să-ți fie administrată într-o clinică privată din Germania. Dacă magistrații îți vor refuza solicitarea, apelează la România TV. Chiar dacă nu-ți va alina durerea de cap, o emisiune despre „judecătorii ucigași“ îți va pansa măcar sufletul abuzat.

– Scrie o carte! Dacă ești analfabet, folosește combinația de taste pentru „driblig“ și „pasă la întâlnire“ din jocul FIFA 2017 (ctrl C, ctrl V). Dacă nici așa nu merge, apelează la Serviciul Permise din județul Argeș, ei avizează pozitiv orice lucrare scrisă, chiar dacă nu conține litere.

– Dacă nimerești în celulă cu Borcea, nu-i spune că te pricepi la fotbal, pentru că se enervează și ajungeți la scandal. Ține cont că Borcea nu mai e manager la Dinamo, ci doar un tăuraș de sămânță. Drept urmare, tratează-l ca pe un suporter mai bou: întâi fă mișto de instrumentul cu care deschide el ușile camerelor conjugale, apoi discutați despre fotbal.

BREICHING NIUZ

spot_img

Caricatura zilei

spot_img
spot_img

Articole asemănătoare