AcasăSocialEt si cetera socialaÎncepe școala pe fugă și chiulul pe cartelă

Începe școala pe fugă și chiulul pe cartelă

În nici două săptămâni, viitorul de aur al țării se va prezenta din nou, timid, la cursuri, și va rupe ușile școlilor cu măcar una – două ore înainte de program, în ciuda tuturor sistemelor anti-fraudă în materie de prezență ce au fost implementate prin unitățile de învățământ. Introducerea cartelelor pentru prezență în școli (acolo unde s-a făcut), a gardurilor și a camerelor video anti-chiul, toate acestea au micșorat numărul absențelor, dar nu au rezolvat problema. Românul găsește de mic soluții să păcălească legea și monitorizarea, iar săritul pârleazului e un talent apărut odată cu obstacolele pe aceste plaiuri. Numai în București elevii au strâns anul trecut 6,6 milioane de absențe după ce, cu un an înainte, cifrele băteau către 7,3 milioane, cam cât aceea raportată la referendumul de suspendare a lui Băsescu.

E și normal, spun unii, s-o taie elevii peste gard, atâta timp cât trebuie să lectureze sărăciile cu mume ale lui Ștefan cel Mare, în locul almanahelor ce i-ar învăța pe copilași cum să ajungă mari ca Vanghelie. Nici întoarcerea la vechiul paznic al școlii n-ar fi o variantă valabilă, că n-o fi ăla prost, ca român adevărat, să stea în salariul de rahat. Soluția: numai într-un alt timp, altă viață, altă etnogeneză.

Și, în loc de argumente, tot puterea exemplului e mai bună: un român stabilit de mulți ani în Suedia povestea cu ceva ani în urmă cum, în școala copilului său, se oferea câte o înghețată; ceva asemănător programului „Laptele și Cornul”, promovat pe firme agreate de social-democrația dâmbovițeană. Micii suedezi stăteau disciplinat în rând, fără să-i păzească cineva, luându-și singuri porția. Niciunul nu se gândea să-și aloce, isteț, mai mult de una. Acum vă întrebăm câte înghețate ar fi dus acasă liceenii băștinași de prin Capitală, la momentul în care pedagogul nu i-ar fi păzit de-aproape, cu bâta la purtător? Dar profesorii români, când ar fi fost la fel de nesupravegheați?

Care nu știe răspunsul corect ori e suedez prost, ori a chiulit de la Etica românească, sărind gardul prin spatele școlii. Dar nu ne facem astfel de probleme, ca unii ce au contribuit și ei, istoric, la fondul clasei naționale.

BREICHING NIUZ

spot_img

Caricatura zilei

spot_img
spot_img

Articole asemănătoare