S-au săturat de România îndeosebi cei care s-au săturat în România. Cu o bună dispoziție vulgară, specifică siestei, își persiflează țara numind-o Românica, Rumânia sau Rrromânia. În schimb, sunt mai înclinați să-și iubească patria cei săraci lipiți pământului (printre care, numeroși intelectuali), probabil pentru că, lipiți pământului fiind, o simt mai aproape de inima lor.
În ceea ce mă privește, m-am săturat de cei care s-au săturat de România. Dacă nu le place această țară, de ce nu încearcă să o schimbe în bine, ca să fie pe placul lor? De ce se poartă ca niște musafiri? Le amintesc respectuos că, în calitatea lor de cetățeni români, sunt gazde, nu musafiri. Iar dacă se simt iremediabil musafiri și strâmbă din nas la tot ceea ce văd, de ce nu pleacă din acest loc care le displace?
Aveam un prieten mai tânăr, scriitor, care scria de ani de zile cu dispreț despre România, dar nu o părăsea. Nu m-am putut abține și i-am explicat, într-un articol publicat într-un ziar de mare tiraj, că se află în situația cuiva care urinează în timp ce face baie în cadă și care, după ce urinează, rămâne totuși în cadă. Tânărul scriitor a roșit de furie, citind articolul meu, dar după câteva zile mi-a spus cu umor:
− Ce mi-ați făcut, domnule Alex Ștefănescu?! De câte ori mă duc să mă spăl, soția mea mă ironizează, întrebându-mă dacă mai urinez în cadă.
Atât s-a ales din acțiunea mea pedagogică severă – o glumă între soți.
Mai vine acum și Lucian Boia (oare care o fi pluralul de la Boia?) cu cărțile lui de un teribilism de doi bani (sau, cine știe, poate de foarte mulți bani, pentru că teribilismul asigură succesul de librărie) în care susține că aproape tot ce s-a făcut mai important în România este opera unor străini, că Eminescu este un fel de romantic german second hand și că nu se prea poate demonstra continuitatea prezenței românilor în Transilvania. Să nu cunoști trecutul propriei tale țări, să nu-l înțelegi pe cel mai mare poet al ei și să te consideri totuși istoric, iată un număr de prestidigitație penibil, la care mulți naivi se uită cu admirație și aplaudă.
Până și Radu Banciu, pe care îl consideram până nu demult un personaj justițiar și îl admiram pentru capacitatea ieșită din comun de-a improviza, m-a dezamăgit brutal pretinzând că moldovenii de peste Prut vin ca niște cerșetori pe capul nostru și că moldovencele primite la studii în România sunt curve și rămân gravide din primul semestru (ha! ha!). În realitate lucrurile stau cu totul altfel: moldovenii sunt săraci (și generoși, mai degrabă dăruiesc ei ceva în loc să ceară), iar moldovencele sunt pur și simplu frumoase și bărbații care nu reușesc să le cucerească le etichetează drept curve. Față de românii de peste Prut avem o vină istorică, i-am abandonat în 1940, i-am lăsat să trăiască o tragedie, fără să schițăm niciun gest pentru salvarea lor, astfel încât în prezent ar trebui să le cerem iertare în genunchi și să-i respectăm pentru forța morală de care au dat dovadă apărând cu spirit de sacrificiu cultura română.
Dacă aș fi ziarist, aș investiga cazul oamenilor politici care își trimit copiii în străinătate și le fac un viitor acolo. De ce procedați așa, dragi (dragi pe dracu’!) demnitari? Nu aveți încredere în modul cum administrați țara? Vă dați seama că o duceți la dezastru și vreți să-i salvați numai pe ai voștri? Luați tot ce mai puteți de pe aici și apoi plecați și voi?
