AcasăSocialMinisterul Culturii crede că româncele n-au sâni

Ministerul Culturii crede că româncele n-au sâni

Un nou scandal apare în sânul vieții românești, la scurt timp după ce oficialii Ministerului Culturii au decis înlăturarea statuii ce nu-l reprezintă pe Sergiu Nicolaescu: bustul Arethiei Tătărescu, soția prim-ministrului din perioada 1934-1937, este mult prea dotat. N-a avut artistul chiar o viziune demnă de Bianca Drăgușanu, dar n-a făcut-o nici ecran plat. E din ciclul „să placă la toată lumea”. Și da, probabil că-n imaginația sculptorului Arethia stătea doar în spații răcoroase, ori în bătaia brizei, altfel de ce ar împunge cămașa? Conform celor de la minister, statuia nu reflectă realitatea și este o exagerare, lucru ce mă face să-mi dau seama că-n Ministerul Culturii lucrează oameni cu vechime dacă știu ce mărime avea bustul Arethiei Tătărescu. Pariu că dacă-i întrebăm știu cu exactitate cât purta la picior Burebista, doar și-au făcut toți opinci în același loc și perioadă.

Din păcate cei de la Cultură văd România și pe români ca un popor fără țâțe, cu un penis cât al lui Traian (cel ce ține lupoaica mutantă-n brațe în fața Muzeului de Istorie din București)și cu o capacitate uriașă de a-și da singur țepe (la cartofi).

P.S. – ce ne facem dacă Nicoleta Luciu devine eroină națională și se propune realizarea unui bust comemorativ? În loc de bust îi fac gât?

BREICHING NIUZ

spot_img

Caricatura zilei

spot_img
spot_img

Articole asemănătoare