AcasăSocialN-ai nevoie de bacalaureat ca să faci şaorme

N-ai nevoie de bacalaureat ca să faci şaorme

S-a învăţat tot românul că diploma de bacalaureat e un „must have”, d-aia ani la rând luau examenul de maturitate toţi cioflingarii pe care-i vedeai pe holurile liceelor. Îi ştim cu toţii, sunt ăia de fumau pe holuri, cereau taxă de protecţie, îşi băteau joc de profesori şi-şi motivau singuri absenţele. De doi ani de zile, printr-o reformă matură şi dură, pentru diploma de bac a început să se plângă. Empatizez cu acei elevi care au picat din pricina emoţiilor, distruşi de câteva sutimi, ori de presiunea familiei, dar cum să consider o dramă faptul că un tânăr de „profesie fotbalist” n-a reuşit nici măcar un amărât de 3 la română? Cât de uşor trebuie să fie examenul de limba şi literatura română ca un fotbalist să obţină nota 6? Cât de mare e presiunea camerelor de filmat pentru o tânără care a venit la examen cu uniforma de videochat?

  „M-am pregătit bine de examen. Mi-am pus haine frumoase, ochelari de soare…”, zice un olimpic, pentru care mie ar trebui să-mi pară rău că o să facă şaorme fără diplomă. Şi în situaţia asta sunt mulţi. Foarte mulţi. Sute de elevi care s-au apucat de învăţat  în clasa a XII-a, de parcă 11 ani de şcoală au fost opţionali, de dezmăţ, pentru acomodare. Cu meditaţii sau fără, nu poţi să te aştepţi la minuni ori genii, când pe parcursul a nouă luni vrei să înveţi cât în patru ani de liceu. Ce să mai vorbim de cei care au pus mâna pe carte în ultimele luni ori săptămâni. Ăştia sunt cei care încă vor să fie astronauţi dacă-i întrebi „ce vrei să te faci când o să fii mare?”. Dar măcar unii dintre ei, jmecheraşi, au decenţa să recunoască, glumind, că sunt proşti. Şi vor pleca în Anglia la muncă, să fie antreprenori, şoferi, culegători.

Românul trebuie să înţeleagă că diploma de bacalaureat nu e pentru toată lumea, precum buletinul. Să încetăm cu ipocrizia, pentru că ştim ce golani şi neaveniţi colcăie prin şcolile româneşti. Să nu-ţi fie puţină ruşine că eşti coleg de absolvire cu unul care-şi lua profesoarele la pertu şi la pumni?

Să nu le fie frică picaţilor că acum nu mai pot face o facultate, marea lor dorinţă. O să se inventeze pentru ei licenţa şi masterul „doar cu buletinul”. Dacă ştiu să-şi scrie numele, devin deja doctoranzi.

BREICHING NIUZ

spot_img

Caricatura zilei

spot_img
spot_img

Articole asemănătoare