Circulă pe net, de câteva zile, scrisoarea unui tânăr antreprenor român adresată României. Nu-i deloc rău scrisă, dovadă că a şi devenit virală pe Facebook, iar compatrioţii o împrăştie pe pereţi mai ceva ca pe sfintele evanghelii. Ce zice junele patron? Că, pur şi simplu, şi-a iubit ţara, dar a obosit.
Că s-a săturat de ea, de mizerie, corupţie şi delăsare, de şnapanii statului, care vin şi-l dijmuiesc când îi e lumea mai dragă, din te miri ce motive. Că vrea să plece din România şi se va duce într-o zonă unde domeniul lui de activitate, IT&calculatoare, e mult mai apreciat şi mult mai bine plătit decât aici: Orientul Mijlociu. La arăbeţi, e convins omul nostru, o va duce ca-n sânul lui Avraam şi va fuma ca miliardarii, evident, narghilea.
Foarte drăguţ, dar un singur lucru n-am înţeles: cu România, pe care el o compară cu o mamă ce-şi vitregeşte fiii, ce-a avut? Ce vină are mama care m-a născut pentru că nişte indivizi m-au făcut la buzunare în tramvai? Ce vină are România pentru că, de un sfert de veac, a ajuns să fie condusă de toţi bişniţarii şi borfaşii deghizaţi în politicieni? Nu cumva pentru toate aceste stări de lucruri suntem vinovaţi fiecare în parte, inclusiv junele antreprenor, care se laudă că n-a făcut niciodată politică, pentru că nu-l interesează? Păi, să nu-l intereseze, lasă, că-i interesează pe Marişica şi pe Dorel şi pe ţaţa Veta din capul satului, care crede că Ceauşescu e la plajă în Cuba, pe Elodia au furat-o reptilienii şi Pământul e plat ca o tipsie.
Ca domnul saticsit de România sunt milioane. Milioane de oameni tineri, muncitori, harnici, oneşti, dar care au un singur defect: nu se implică. Atunci când guvernul îi cocoşează cu taxe, ei preferă să posteze poze cu pisici bosumflate pe Facebook şi să-i tragă mincinosului suprem un Puie Monta, virtual, bineînţeles. Dacă am fi uniţi, am fi mulţi. Aşa, părem puţini, insignifianţi şi dezamăgiţi. Şi postăm scrisori lacrimogene, anunţându-ne plecarea la şeici, de parcă acolo ar umbla cămilele cu covrigi pe cocoaşe. Dragă antreprenorule, dacă tot vrei să pleci, că ţi s-a urât de România, ia-o invers, nu spre Orient, ci spre Occident. La ciuhapi nu-i democraţie nici cât e la noi, alea 72 de fecioare promise sunt deja împărţite dreptcredincioşilor şi nici nu cred că ai vrea să-ţi vezi nevasta cu cearşaful pe faţă chiar şi când iese să cumpere o pâine.
Revenind, de la cămilele lor la oile noastre, eu i-aş întreba pe junele antreprenor şi pe milioanele de români care gândesc la fel: fraţilor, aţi făcut aritmetică la şcoală? Ştiţi, oare, că vreo 40% din alte vreo 60%, dintr-un total de vreo 18 milioane de cetăţeni cu drept de vot nu fac niciodată mai mult de 4,5 milioane? Ăştia 4,5 milioane sunt exact oamenii pentru care voi înjuraţi România, când, de fapt, ar trebui să-i înjuraţi pe ei: pensionari cu creiere spălate, putori asistate social, care n-au muncit şi nu vor munci vreodată, dar care votează negreşit, şmecheri „pă combinaţie”, cocalari, manelişti, ciorditori, în general genul de primate vag humanoide care ne fac de râs oriunde s-ar duce.
Dacă măcar jumătate din restul de vreo 13 milioane s-ar duce la vot, acest Partid-Stat care ia de la unii – de pildă de la tine, dragă antreprenorule – cu două mâini, pentru ca să le dea putorilor cu o mână, nu s-ar mai perpetua. În loc să-i baţi obrazul ţării tale pentru că nişte cutre de politicieni, aleşi de alţii, nu de tine, te-au făcut la buzunare, mai bine ţi-ai mişca fundul din faţa calculatorului şi te-ai implica în politică. Altfel, România o fi îmbătrânit ea urât, cum zici, dar tu rişti să îmbătrâneşti degeaba. Ori aici, ori la Riad, ori unde vrei. Pentru că, vorba unui celebru regizor, nicio ţară nu-i pentru oamenii bătrâni.