Torționarii români adunau, în '60 oameni cu aceeași nervozitate plictisită a unei fetițe care colecționează unicorni din pluş. Colecții întregi, de multe ori fără mâini, picioare și ochi stăteau așezate, cuminți, pe soclurile luminate de veiozele comuniste ale penitenciarelor. Iar deasupra lor, tronând pe un scaun de lemn învechit și mâncat de râie, privea, în propria bulă de autosuficiență, torționarul-șef. Atât Vișinescu, cât și Istrate sunt oameni de 90+ ani. Sunt hălci de zgârciuri și articulații îmbătrânite, cu o etichetă care spune că termenul de expirare a trecut demult. Strigoi învăluiți în vălătucii de praf ai tribunalelor, acuzați de fapte pe care oricum le făcuseră acum câteva decenii.Le-au făcut, acum sunt acuzați, dar nu poți să-i bagi la închisoare, fiindcă o să moară în celulă. Așa încât în cazul torţionarilor nu se poate aplica îndemnul biblic „Pe vrăjitoare să n-o laşi să trăiască”. Pe torţionar îl lași în libertate, să se plimbe cu ziarul la subraț ca orice pensionar român și să se bucure de ultimele cinci minute din viața sa de dinozaur. Vișinescu, respectiv Istrate, sunt doi crocodili care au abuzat de Piatra Filozofală pe care torturarea unor vieți le-a oferit-o. Cu fiecare braț/picior/deget tăiat mai trăiau un an. Acum, își primesc pedepsele, cuminți și inocenți ca niște motani udați. Udați la pensie, udați la anii de viață și udați la mărimea buzunarului. Niște structuri calcaroase, învăluite într-un cearșaf de piele tăbăcită, nişte monumente de nesimțire și tâmpenie rară. Două ființe aflate la limanul dintre penibil și foarte penibil, ignorate din cauza imaginii create. Imaginile unor bătrâni proști și ușor de păcălit, care de fapt au tăiat brațe și picioare cum pădurarii taie copaci. Iar acum așteaptă să moară, în vreme ce un stat impotente se gândeşte, probabil, că pedeapsa cea mai cumplită pentru un torţionar care nu s-a plictisit niciodată, fiindcă mereu avea ceva de schingiuit, este să moară de plictiseală, la domiciliu.
