HomeSocialPunctul G este în mijlocul Bucureştiului, nu unde cred...

Punctul G este în mijlocul Bucureştiului, nu unde cred toţi bărbaţii

Cercetătorii americani de la Yale – New Haven Hospital, Connecticut, au ajuns la concluzia că celebrul punct G al femeilor nu există, este un mit. Le-au trebuit pentru asta 60 de ani de analize cu ultrasunete şi pe probe de ţesut ca să demonstreze că această zonă erogenă nu poate fi identificată. Cercetarea a fost făcută pentru a răspunde la întrebarea care a suscitat, de-a lungul a şase decenii, interesul bărbaţilor şi femeilor: unde se află punctul G şi la ce foloseşte.

Auzind acest lucru, Mihăiţă Neşu s-a apucat, acolo în Olanda, de scris. Evident, editoriale. Pentru că tastatura computerului său nu are majuscule decât pentru litera G, dânsul trimite materialele domnului Golontan de la Gazeta Gsporturilor din Gucureşti. Până aici, putem spune că lucrurile se desfăşoară într-un ritm normal, întrucât marele fotbalist nu e obligat să ştie multă carte, văzându-se asta şi pe teren. De aici încolo însă, este nenorocire, faptele care urmează înscriindu-se în ceea ce numim, de obicei, senzaţional, fantastic, nemaiauzit.

Într-o dimineaţă, taman în Londra, tânăra Hazel Jones l-a auzit pe gagicul ei spunându-i: Hazel, dragă, de ce ai două vagine? Şi-a mai zis: mă-ncurci, pentru că nu ştiu în care e punctul G. Da’ să vedeţi, stimaţi cititori, ce-a răspuns Hazel. Zice: uite-aşa, de-a dracului, şi dacă vrei să ştii, mi s-a oferit un milion de dolari ca să joc în filme porno. Şi-a mai zis: nu aşa scăpăm de sărăcie? Şi la final: dar, dacă vrei, mă duc să întreb unde am punctul G, dacă fără el nu poţi să trăieşti. Şi pentru că Hazel, drăguţa de ea, citea numai Gazeta Gsporturilor, a luat calea României, închipuindu-şi că într-o ţară în care toate alea încep cu G va găsi repede răspuns la întrebările iubitului ei.

Întâi a bătut la uşa PSD. Un nene i-a spus: punctul G? A fost dat afară. A dat telefon la PDL. O tanti, care s-a recomandat a fi ministră a Turismului, a luat-o în zeflemea: nu-l mai căuta pe G, face foamea pe la evenimentele culturale ale lui Oprescu. De la UNPR, un militar s-a răstit la ea de la un geam vişiniu: du-te-n mă-ta cu G-ul tău cu tot. La UDMR era închis, iar la USL un domn mai gras, costumat în hocheist, i-a zâmbit: cred că este la congresul lui Dan Diaconescu.

Aşa că cinstita Hazel a luat drumul PP-ului. După ce s-a înscris în partid, DD i-a mărturisit: pe domnul Geoană, pentru că dânsul este punctul G al României, îl găsiţi în Piaţa Universităţii. A mai zis: are o pancartă pe care scrie „Voi fi cel mai tare om politic din 2012”, semnat G.

Acum, adică când citiţi aceste rânduri (cacofonia este intenţionată, are rol de a strecura emoţie în materialul nostru), britanica Hazel Jones este în Piaţa Universităţii în căutarea punctului G. Nu se ştie însă cu care dintre vagine.

BREICHING NIUZ

spot_img

Caricatura zilei

spot_img
spot_img

Articole asemănătoare