Recunosc, nu mă prea dau în vânt după Remusică Cernea. Adică bun, are plete și tricou cu Pink Floyd. Să zicem că dacă aș fi fost în clasa a IX-a, mi-aș fi dat palme cu picioru’ că n-am 18 ani și nu pot să votez. La o privire nici măcar foarte atentă însă, îți dai seama că stimabilul este doar un papagal care vrea și el să parvină (pentru cunoscători, cam asta voia să facă încă din studenție, când organiza el fel de fel de proteste ca să atragă gagici) cu orice preț, astfel încât, la primul semn al lui Ponta, s-a făcut preș în fața marelui dottore al patriei de-i mai rămânea să-și scrie cu pixul pe față doar „WELCOME”.
Totuși, la depunerea jurământului în plenul Camerei Deputaților, el le-a dat-o colegilor săi direct pe partea religioasă, s-a ferit de Biblie ca diavolul de tămâie și a înlocuit formula „Așa să mă ajute Dumnezeu!” cu „Jur pe onoare și conștiință”. Bine, putem să ne întrebăm în ce măsură Remusică fără frică o fi având vreun dram de onoare, doar că, cel puțin la nivelul secularismului, este, măcar, destul de consecvent.
Dacă memoria nu mă-nșală, Cernea este primul parlamentar român din istorie care a refuzat să jure pe Biblie. Iar pentru asta, fie că vă place omul sau nu, eu consider că ecologistul apărător al păpădiilor și lăcustelor de baltă merită o mare bilă albă. Dintotdeauna m-am întrebat cum se face că, în secolul 21, într-un stat laic, separat și independent cum ar veni de orice religie, aleșii neamului ori membri ai executivului jură cu mâna pe o colecție de basme de acum 2.000 de ani. Pentru că de ce, cum ar zice un alt parlamentar mai de soi de-ai noştri, vajnic apărător al creștinismului? Din câte văd, până acum sistemul ăsta și așa nu a prea funcționat: după ce și-au pus mâinile puhave pe cartea sfânta, alde Cătălin Voicu, Elena Udrea ori Relu Fenechiu au furat cu un spor de zici că Dumnezeu nu doar că le-a dat, ci le-a și băgat în traistă.
