S-au spus o grămadă de lucruri aiurea despre protestele de la Universitate. Majoritatea sunt atât de tâmpite, încât s-ar rușina de ele și artistul care făcea finisaje moderniste în grota din Altamira. Să le luăm pe rând.
Prima critică: prea puțini participanți. Un cinic „deștept” a făcut chiar o statistică din care ar reieși, chipurile, că un singur parlamentar este mai reprezentativ decât protestatarii din întreaga țară. Pentru că are în spate mai mulți votanți decât susținătorii cauzei anti-RMGC. Din acest unghi, opinia lui Fuego ar cântări mai greu decât punctul de vedere al unuia de la Alburnus Maior. Același cinic „deștept” afirma că protestul ăsta ar avea sens doar de la 100.000 de participanți în sus. Caz în care, mai mult ca sigur, l-ar declara prea „trendy”, excesiv de „must” și iarăși nu l-ar lua în serios.
A doua critică: prea mulți hipsteri. Și, pesemne, prea puțini agenți de vânzări, bodiguarzi, măturători, depanatori TV sau horticultori. Protestul a fost, vazăsică, de nișă: niște pierde- vară care-și petrec într-un fel plăcut primele zile de toamnă, zdrăngănind PET-uri în centrul urbei. Din păcate, hipsterii din România sunt în situația rățuștii urâte din basm: orice ar face, sunt dezavuați. Dacă nu participă- e rău. Dacă se implică- e grav. Ca să contezi pe piața protestelor din România trebuie să ai moțul dat cu gel, lanț de aur la gât și-o pungă cu semințe în buzunarul din spate al pantalonilor slim. Să fii reprezentativ, deci.
A treia critică: prea mulți ONG-iști. Deci subiectivi. Proiectul Roșia Montană a fost susținut, în mod evident, de partizanii săi (mai mult ca sigur că interesat). Însă, ca să fie combătut, e nevoie de critici nepartizani, independenți, albi ca penajul îngeresc. Altfel spus, un alcoolic are dreptul să-și laude alcoolul. Dar, ca să combați tăria, trebuie să fii independent, la egală distanță de etilic, dar și de ceaiul de talpa-gâștei.
A patra critică: prea diferite scopurile protestatarilor. Unul milita contra capitalismului, altul voia să să le returnăm dacilor aurul istoric, un al treilea avea ceva cu mineritul. Foarte mulți erau sictiriți de clasa politică, de Ponta și Băsescu. Vasăzică a lipsit firul roșu al protestelor, țelul unic și luminos, la care să se închine tot boborul. Un miting adevărat e cel în care se scandează la unison o lozincă, două sau trei, toate pe aceeași temă.
A cincea critică: prea pașnic. Oamenii veneau pe biciclete, cântau muzică clasică, agitau sticle goale- protest de salon, cum ar veni. Din nefericire pentru presă (cea puțină, care a avut voie să relateze evenimentele), nu s-a lăsat cu buze rupte, pomeți tumefiați și borduri aruncate în vitrine. E strigător la cer: protestatarii erau tineri, dar lipsiți de glandele masculine inghinale. Ori, în țara noastră miticească, dacă nu țipi când ai ceva ce poate fi rostit și-n șoaptă, se cheamă că nu exiști.
A șasea critică: trioul de corzi invitat la miting a cântat Metallica, „Nothing else matters”. Păi, adică cum?! Ori suntem români, ori nu mai suntem: să se cânte, domnule, Ciocârlia! Sau Călușul ori, și mai bine, o doină din Ardeal. Dacă reproduci acordurile ălora nu ai cum să reprezinți cumsecade interesul strămoșesc.
exclusiv online
