Lacrimile îmi şiroiesc pe obraji şi dacă nu vreau să mă vadă nimeni cu rimelul scurs şi ochii roşii n-am altă soluţie decât să mă pitesc după dosarele aşezate în formă de cazemată pe biroul meu. Casc necontenit de dimineaţă! Dacă bunul-simţ nu m-ar opri, aş căsca atât de tare cât să înghit deodată trei colege aflate la cură de gogoşi şi câte un copiator pentru fiecare dintre ele. Am băut atâta cafea cât să stau trează şi calmă la emisiunea de kanal a lui Liviu Vârciu (adică 4 espresso scurte, fără zahăr) şi totuşi mă chinuieşte teama c-aş putea să adorm şi-n liniştea biroului să se audă un sforăit duios şi periculos.
Aşa o să păţesc toată săptămâna! O să sune ceasul ca o veste proastă şi eu o să mă văicăresc şi-o să oftez, implorând pentru încă cinci minute a căror însemnătate este infinită, de vreme ce fac diferenţa dintre un pat cald şi-o lume rece şi rea. Singurul lucru care o să mă ajute să mă dau jos din pat va fi gândul la ziua de sâmbătă şi jurămintele fierbinţi că voi dormi toată ziua! Pe drum mă voi uita cu ură sinceră la toate ferestrele neluminate, imaginându-mi cum alţii dorm, se trezesc la 10 şi se uită la „Tânăr şi neliniştit”. Intensitatea acestor trăiri va fi mai mare luni, când depresia va face insuportabil orice gând de muncă şi va scădea uşor până vineri când euforia dată de apropierea weekendului mă va face să suport orice şi pe oricine!
Şi după tot calvarul ăsta de o săptămână întreagă, netulburată de vreun zgomot sau de vreun gând, ci doar trădată de propriile-mi mecanisme, sâmbătă la ora 6 am să fiu în picioare. Şi măcar de-ar difuza ăştia „Tânăr şi neliniştit” sâmbăta! Dar aşa, stau ca un popândău înciudat, bufnesc şi trântesc cu gândul că poate-mi iese o ghiduşie şi trezesc toată strada! Cum duminica e ultima zi de huzureală, n-o să-i stric farmecul lenevind în pat până la prânz. Şi, uite aşa, mă trezesc că se face luni din nou.
M-am hotărât să-mi schimb tactica! O să-mi pun ceasul să sune doar în weekend şi-o să bat din picioare ca un copil târât la grădiniţă într-o dimineaţă de iarnă când o să mă gândesc că sunt liberă două zile!! Iar în timpul săptămânii am să mă trezesc de la 3, la timp ca să coc pâinea pentru micul dejun, să deretic cântând toată casa şi-o să pornesc pe jos spre muncă, ce dacă sunt 10 staţii de mers?! Că are şi mamaie dreptate când spune „prea v-aţi învăţat puturoşi”!!
