AcasăSocialEt si cetera socialaSăracii şi sărăciile

Săracii şi sărăciile

Trebuie să înţelegem ceva legat de pensioari şi alţi oameni săraci. Pentru ei singura şansă de a avea bani este aceea în care cineva le dă bani. Unii au crescut în comunism în care primeai ce ţi se dădea. Unii se descurcau manglind una alta, alţii erau turnători, alţii făceau învârteli. Altă categorie de sărmani trăieşte cu cât primeşte, de unde o primi. Există oameni care încearcă să păcălească medicii de la medicina muncii pentru câteva zeci de lei în plus şi se supără când medicul le spune: "N-ai silicoză, du-te acasă!". Pentru noi ăştia mai ferchezuiţi la minte, lumea interioarî sărmanilor e de neconceput. Nici prin gând nu le trece să se reprofileze sau să se apuce de făcut ceva pentru a face bani, nici nu mai vorbesc despre creşterea eficienţei în muncă. Şi lor li s-a spus la şcoală că sunt proşti, poate mai mult decât altora. Pentru ei nu există şansă de câştig, decât prin oportunitate şi pomană. Ne este greu să pricepem că lumea lor este total diferită de a a noastră. Dacă îi angajezi, foarte probabil te vor fura, dacă nu pot fura, se vor duce în altă parte. Aceştia rezonează altfel decât noi cu politicienii, ei pot vota corupţi, pot vota oameni cercetaţi penal. Pentru ei e normal ca omul să-şi mai tragă câte un condei. Pensionarii sunt la limita subzistenţei, situaţie care îi animalizează pe mulţi. Ce ai face într-o lume în care câştigi 700 de lei pe lună şi nu ai absolut nici o şansă de a câştiga mai mult? Şi nu-mi spuneţi că sunt şanse, că ar putea să facă una sau alta, în realitatea lor "una" sau "alta" nu există, sunt de neconceput. Aceste mase au fost ignorate. Ele iau votul mult mai în serios fiindcă ele nu au viitor, pentru ele votul înseamnă "încă puţin", chit că e vorba de 10 lei în plus la pensie sau de 50 de lei pentru a ştampila ce trebuie. Lupta de clasă, e o capcană. Degeba îi învingem prin vot, dacă sărăcia persistă, din clasele sărmane răsar interlopii din nevoia de supravieţuire. Sărăcia nu este doar o vină a omului sau o manifestare a sorţii. Sărăcia e un pericol social, ea este inamicul principal al unui stat echilibrat şi drept. Porcii se nasc din flămânzi, deci să luptăm împotriva sărăciei, nu a săracilor.

BREICHING NIUZ

spot_img

Caricatura zilei

spot_img
spot_img

Articole asemănătoare