Am o mătuşă cu o pasiune mai periculoasă decât bungee jumpingul, în chiloţi, de pe şifonierul de nuc. Gătitul! Pasiunea i-a
apărut ca o alergie de primăvară, care, treptat, a pus stăpânire pe viaţa ei şi, mai trist, pe sănătatea şi liniştea noastră.
Soţul i-a murit acum ceva timp, doborât, săracul, de tonele de sarmale (cu multă grăsime, ca să se topească în gură) şi de sutele dentăvi de plăcintă cu praz, pe care a fost forţat să le mănânce de-a lungul anilor. Dacă vă gândiţi că bietului om consumul de praz îi provoca o urticarie de vise rele, înţelegeţi că a fost un biet martir.
La serviciu, colegii îi mai strecurau vreo frunză de salată ca să-i treacă greaţa de plachie şi vărsau câte o lacrimă pentru suferinţa bietului om, accentuată de faptul că, în ultima perioadă, mătuşa îi apreta până şi izmenele.
Mătuşa este familistă şi se bucură ca un copil de hamburgeri când ne vede pe toţi la masa de sărbători. Nu poţi să lipseşti,
rişti să te trezeşti cu ea acasă, plângându-se vecinilor că eşti ingrat, că ai uitat-o şi că de asta a făcut şi diabet… săraca.
De ceva timp îi place să se joace de-a „Cireaşa de pe tort”, dar face crize de rinichi dacă nu este numai ea gazdă.
Mesele la ea sunt ca un picnic în Sahara. Aşezat sub carpeta cu „Cina cea de taină” şi prepeliţa împăiată, primită zestre, ţi se
pare cumva un sacrilegiu să nu goleşti farfuriile. Serveşte, de obicei, opt feluri de mâncare, cinci deserturi şi insistă să nu bei apă în timpul mesei ca să nu-ţi dispară pofta de mâncare. Am un văr care a evadat în Canada de frica ei şi a slăbit 20 kg în primele două luni. A rămas cu o sensibilitate însă. Dacă vede caltaboşi şi raţa cu gem de prune, leşină. Mătuşa insistă şi i le trimite, la pachet, de două ori pe an, zice mereu că „n-are cum să nu îi placă aşa bunătate”.
Pentru că niciunul dintre noi nu a fost suficient de viteaz încât să îi spună că ar prefera să îl vadă pe Irinel Columbeanu gol la primărie, decât să mănânce ce găteşte ea, i-a intrat în cap ideea că e numai bună de concursuri culinare. Şi-a făcut deja planuri
pentru banii pe care îi va câştiga, cică vrea să îşi deschidă o cantină, să ne ferească Dumnezeu! Când s-a transmis emisiunea la care participase mătuşa, noi toţi am sperat ca chef-ii să o oblige să mănânce ce a gătit. Încă nu ştim exact ce nu a funcţionat, dar ne amintim că obişnuia să îi înţepe cu andreaua pe degustătorii mai îndărătnici.
Mă gândesc cu groază că de Paşti sunt invitată la ea. M-a sunat ieri să îmi spună meniul: ciorbă de miel dreasă cu ţuică, miel
pe pat de scaieţi şi ruccola, copane de vrabie cu garnitură de gulii, piure de morcovi cu grâu, peşte umplut cu ce s-o găsi prin casă, conopidă fiartă în spirt şi ostropel de pui-de-baltă. La desert ne îndopăm cu tradiţionalul cozonac cu kiwi şi mango, pască cu parmezan şi bulion, tort de mere pădureţe, prăjitură neagră-ca-tăciunele şi papanaşi cu gem de cocos.
Nu ştiu dacă scap cu viață de data asta, dar, dacă mă ajută Dumnezeu şi scap doar cu obişnuitele 5 kg în plus şi tradiţionalele
spălături stomacale, vă povestesc cum a fost!
