Dacă ar fi să am vreodată o inițiativă legislativă demnă de toată isprava şi de cât mai multe like-uri, ar fi aceea ca valabilitatea cărţilor de identitate să fie nelimitată. Ideea asta, aş zice chiar strălucită, mi-a venit în timp ce mă întrebam, şăgalnică, unde a dispărut fata aia cu două luminiţe roşii în ochi şi părul electrizat care-mi zâmbea din buletin, şi mi-am dat seama deodată că în doar câteva zile avea să expire!
Fiindcă timpul nu reuşise să-mi şteargă din memorie depresia ultimei experienţe, am amânat până în ultima zi nebunia previzibilă legată de prelungire, dar n-am stat degeaba, ci am cutreierat reţelele de socializare ca să văd cum s-au înnoit alţi fraţi români. Din păcate, n-am găsit informaţii relevante, că poate n-aş fi trecut prin toată tărăşenia asta, dar ţineţi minte ce vă spun!
Pentru doamne:
1. Machiaţi-vă minimalist! O să înţelegeţi mai târziu de ce!
2.Chiar dacă secţia de poliţie este la doar câţiva paşi de voi, purtaţi încălţăminte comodă! Vi se poate întâmpla să plecaţi de acasă cu gândul să plătiţi mai întâi taxa aceea de 7 lei pentru eliberare CI. Vecinele strânse la capătul străzii vă vor îndemna să mergeţi s-o plătiţi la poştă, întocmai precum vecinul Vasile care sigur, sigur a făcut la fel acum ceva vreme.
După ce aţi mers pe jos preţ de o staţie RATB, vi se spune de către o doamnă durdulie şi nervoasă c-aţi întrerupt-o din înfulecatul covridogului de toate zilele că taxa aia nu s-a plătit niciodată la ei şi vă îndrumă, acră, către CEC. E zăpuşeală mare afară şi după încă o staţie de mers pe jos începeţi să înţelegeţi că are sens punctul 1 şi aflaţi că trebuie să mergeţi taman la Administraţia Financiară din Amzei sau din Griviţa. Nervii încep să vă lase, se lasă şi buclele cu atâta grijă aranjate. Nu-i aşa că vă pare bine c-aţi renunţat în ultima clipă la mersul la coafor? Oricum nu v-ar fi folosit absolut la nimic. Răbdare, c-o să vedeţi imediat de ce.
Fiindcă v-aţi încălţat potrivit, daţi o fugă până la secţia de poliţie, că tot sunteţi în zonă, să vedeţi dacă vă pot da cei de acolo o soluţie rapidă şi salvatoare. Acolo e un domn poliţist care nu şi-ar permite să mănânce în timpul lucrului cu publicul, dar vorbeşte doar de parcă ar mânca prune. Nu se înţelege mare lucru în afară de „primărie” şi vă arată cu degetul programul afişat pe uşă. Ehee, aveţi tot timpul până seara la 6! Încă 15 minute de mers pe jos şi v-aţi urcat în autobuzul care vă va duce la Primăria Sectorului 1, adică tocmai pe şoseaua Bucureşti-Ploieşti. Dacă aţi trecut măcar o dată pe acolo, ştiţi că-i un parapet care nu poate fi sărit sau încălecat, ci doar ocolit… După încă alte 10 minute de mers… desigur pe jos. Da, mersul pe jos face piciorul frumos, dar baretele alea ale sandalelor ortopedice au tăiat în carne, aşa că la naiba cu sportul! Rămâneţi în autobuz până la capăt, coborâți, faceţi abstracţie de privirile curioşilor, urcaţi-vă în următorul şi coborâţi apoi fix în dreptul instituţiei, învingând parapetul!
3. Nu râvniţi la lucrul altuia! V-aţi aşezat la coadă şi în faţă e o doamnă cu fuste multe şi înflorate care scoate din buzunarele adânci ghemotoace de bani, scăpând pe jos exact contravaloarea unei genţi de la Dan Coma? Respiraţi adânc! Mai adânc!
4. Continuaţi să respiraţi! Ducând victorioasă în mână chitanţa, vă întoarceţi la secţia de poliţie! Ar trebui să-i aresteze pe ăştia care produc încălţămintea asta aşa de proastă! Aveţi cererea completată frumos de acasă, cu stilou albastru. Nu-i rău pentru a şasea încercare, aţi fi zis că la câte chestii complicate faceţi în fiecare zi, completarea cererii ăleia avea să fie uşoară ca un iaurt degresat. Dar n-a fost deloc aşa! Aveţi timbrele fiscale de 4 lei şi copiile documentelor. Face gălăgie un domn care, auzind că o să fie curând obligatorii buletinele diavolului, a venit să şi-l schimbe mai devreme ca să-l păcălească pe necuratu’. În sfârșit v-a venit rândul. Doamna de la ghişeu e veselă ca George Copos când trebuie să scoată un leu din portofel. Să nu vă fie frică!
– Timbre aveți?
– Da, desigur!
– Fiscale?
– Bineînțeles!
– De 4 lei?
– Daaaaa!
– Ha! Nu e bine! Trebuie de 5!
– Hahaha!! Vă dau de 6!
– Nu e bine!
– De ce??
– E prea mult! N-am voie! Daţi declaraţie că renunţați la diferenţa de taxă?
– Dauuuuuu!
– Carte de alegător aveţi?
– Aaaaaa….
– N-aveţi!
– Aaaaaaa….
– Daţi declaraţie că aţi pierdut-o?
– Dauuu!
– Unde aţi făcut copiile astea??
– De cee??
– Lipsesc două litere de pe ultima pagină! Cum să le scriu aici că sunt conforme cu originalul?
– Dau declaraţie??
– Nu merge! Îmi promiteţi că îmi aduceţi o copie frumoasă când veniţi să-l ridicaţi?
– Promiiit!
5. Zâmbiţi! După dialogul savuros de mai sus urmează poza! Aveţi un minut să vă aranjaţi puţin în oglinda ciobită de pe perete. Doamna de la ghişeu vă anunţa sec: daţi-vă părul pe spate că aşa zice Uniunea Europeană, să facem pozele în aşa fel încât să se vadă fizionomia omului, cu urechi cu tot. Facem o singură poză, nu clipiţi, nu mişcaţi!” Cum să faci asta când bliţul licăreşte în ochi de două, trei ori cât să vă lase chioare. Doamna se ridică, se apropie şi vă priveşte lung.
– Aveţi o dungă!
Vă dezvinovăţiţi rapid spunându-i doamnei că n-aţi căzut în cap în copilărie, cel puţin nu la propriu, şi că n-aveţi dungă, dar că puteţi oricând da o declaraţie pentru ea.
După încă patru poze, priviţi rezultatul. Faţa luceşte ca un lampion, părul s-a turtit de tot, pupilele s-au dilatat şi sunt roşii şi strigatul de disperare răzbate din monitor!
Doamna vă mai priveşte o dată.
– Am să vorbesc cu superiorii mei pentru dunga aceea. Nu cred să fie probleme, mai ales că oricine vă priveşte vede că aveţi o dungă!
E ora 4, plecaţi spre casă. Vă dați seama că instituţiile statului reci şi impersonale nici măcar nu v-au spus „La mulţi ani!”. Vă petreceţi seara privindu-vă în oglindă şi încercând să vă convingeţi că n-aveţi dungă.
Pentru domni
Fiţi bărbaţi!
Şi acum, în încheiere, daţi şi voi câte like-uri vă lasă inima dacă vreţi să se schimbe ceva! Să facem buletin o singură dată şi să defilăm prin viaţă cu poza aia frumoasă şi nevinovată de la 14 ani!
Exclusiv Online
