Când era de vârsta lui Torje tata încă mai bătea mingea în echipa satului. Gura lumii-l cota ca fiind un jucător „bun“. Alte vremuri, altă lume, nici dacă erai talentat nu cred că aveai atâtea șanse ca azi să ajungi fotbalist. Probabil pentru că în perioada aia un criteriu important pe care trebuia să-l îndeplinești pentru a fi considerat fotbalist era să fii de la „foarte bun“ în sus, restul de „buni“ fiind repartizați către alte cariere. Nu ca acum când echipele-s pline de „mediocrii“ și „hai că merge“.
Între timp, tata, precum mulți alți tați, a făcut o carieră în alt domeniu. La un nivel mult mai redus din punct de vedere al publicității a adus mai multă mândrie, satisfacție și beneficii unui grup de oameni sau societății decât tot ce va putea realiza vreodată Mutu, Torje sau Marica-n carieră. Da, nu scoți oamenii la Piața Universității să se bucure pentru că ai traversat Transfăgărășanul cu trailerul încărcat, ori pentru că ai fost vreun poștaș neobosit, dar ca fotbalist al noii generații nu meriți ovații și stadioane pline pentru firimituri de succes. Pur și simplu cred că un șofer profesionist e mai merituos decât un briliant, prinț sau ce apelative mai au mobilele astea fotbalistice.
Meciul de aseară? O pojghiță de succes pe care s-o înghită cine vrea să se bucure-n viață doar de lucruri mici fără însemnătate.
Începând de la comentatorii sportivi ce juisau la fiecare pasă dată de români, până la publicul ce n-a găsit altceva mai bun de făcut într-o seară ploioasă cu banii dați pe bilet, toți se bucurau că văd FOTBAL. Unde? Argentinienii au venit la meci precum se duc asistentele TV la „muncă“. Cu mâinile-n buzunare, n-au făcut vreo încălzire, nu au încercat să joace nimic pentru că realmente meciul n-avea miză ci doar preț. Messi parcă era trezit din somn. Ba nu! Messi era trezit din somn. Românii se zbăteau pe teren de parcă aveau ceva de demonstrat. Vezi dom`le, dacă-i băteam aseară pe argentinieni arătam ce nedreptate astrală se tot face de ani de zile de când stăm acasă la Mondiale și Europene. Adevărul e că aseară au jucat niște surexcitați ahtiați după tricouri celebre cu o echipă de staruri plictisite și deranjate de la meciurile cu adevărat cu miză.
Nu-mi place faptul că de ani de zile ne bucurăm la amicale ca la finale. Încă mai trăim din amintirea unui 5-1 cu Germania, dar uităm că ne chinuim cu Insulele Feroe. Dacă asta-i rețeta succesului la români, îmi cumpăr echipa Bucovina Pojorâta, organizez periodic meciuri amicale cu Manchester United, Barcelona și Juventus și trăiesc din prestigiul acestor partide fără miză.
De ce merita tata tricoul lui Torje? Din același motiv pentru care-l merită mulți alți români, dar nu Torje sau altul din echipa națională de fotbal.
