Dacă ne-ar fi prezis, înainte de Europene, vreo babă Vanga, vreo mamă Omida sau vreo doamnă cu prosopul pe ochi că o să ne-ntoarcem acasă după doar trei meciuri, bătuți măr și cu numai două goluri date, probabil că i-am fi râs în nas. Să pierdem cu Franța, era de așteptat, ăștia au fost campioni mondiali și europeni și, la câți francezi get-beget din Africa au în echipă, ar avea șanse să radă tot și-n Sistemul Solar. Dar pe elvețieni ne așteptam să-i batem de să le stea ceasul, nu mai zic de albanezi, băieții ăia modești, care erau, de aproape 70 de ani, ciuca bătăilor în confruntările cu noi.
Să pierzi în fața Albaniei, asta da perfomanță istorică! Nici măcar un român mândru că e albanez, ca dottore Ponta, nu și-ar fi putut imagina, probabil, așa ceva. Apropo, Ponta cum o fi fost aseară? O fi plâns în pernă, că i l-au călcat musulmanii în picioare pe ortodoxul Iordănescu sau o fi băut până dimineață, de bucurie că a triumfat echipa strămoșilor? Oricum, dacă iese Albania, el n-are treabă, că ține cu Italia, doar are și-acolo strămoși procurori și, dacă pleacă și azzuri, sigur își găsește Ponta rude și la echipa care va ieși campioană. Lui îi e ușor s-o facă, dar nouă? Nouă, milioanelor de suflete care am așteptat minuni în fața televizoarelor, nouă, zecilor mii de fani care au defilat pe străzile Franței și care ar fi fost în stare, dacă erau în teren, să moară ca la Oituz, fără să cedeze o palmă de gazon adversarilor?
Și cine-i de vină pentru că s-a ajuns aici? Păi, în ultimă instanță, cred că adevărații vinovați tot noi suntem. Cine i-a făcut mari pe alde Jenel, Fănel, Dinel, pe alde Borcea și Becali, pe toate leprele care au măcinat fotbalul românesc, nu noi, microbiștii, care i-am cauționat la nesfârșit? Fără sutele de mii de suporteri care n-au priceput că meciurile pentru care plăteau bilete sunt niște blaturi ordinare, ar mai fi existat vreun mafiot în fotbalul românesc? Pentru că fotbalul românesc e reflectarea, pe stadioane, a politicii românești: de o parte sunt aceiași hoți la butoane, care promit, an după an, că vor trimite, în teren sau în alegeri, garnituri noi, oameni tineri, competenți, bla-bla-bla, dar scot la înaintare tot mârțoage, de cealaltă parte sunt fraierii care pun botul la promisiuni și acceptă la nesfârșit să fie furați și mințiți de niște penali. Ați văzut vreo revoltă în fotbalul nostru? Nu, suporterii merg, în continuare, la meci, cum merg alegătorii la vot, perpetuând un sistem profund corupt. Și nici măcar nu primesc ulei, ca la alegeri, ci doar motive să o ia pe ulei de supărare.
Albania ne-a bătut nu pentru că ar fi avut, neapărat, jucători sau antrenori mai buni. Mulți dintre jucătorii Albaniei evoluează prin liga a doua italiană și nici antrenorul lor italian nu-i vreo marcă de blugi. În schimb ei au ceea ce nouă ne lipsește de multă vreme: dăruirea pentru drapelul național. Albanezii alergau de ziceai că-și vor da duhul până la sfârșit, că ăsta e meciul vieții lor și că nimic nu mai există după aia. Ai noștri, în schimb, după ce că fugeau în reluare, se mai și tăvăleau pe gazon, de ziceai că-s în pat cu Cruduța, Biăncuța și alte dame cu care exersează ei marcajul om la om. La ce condiție fizică aveau, albanezii nu păreau genul de fotbaliști care fumează în vestiar. Ai noștri, la cât erau de leșinați, dădeau impresia că ar fi sudat țigară de la țigară chiar acolo, pe teren. Nu mai zic de reacțiile lor, la final. Dacă jucătorii altor generații, de la Balaci la Răducioiu, plângeau de sărea tricoul pe ei la ratarea unei calificări (vă amintiți dramaticul meci al Craiovei cu Benfica, din 83?), jucătorii actualei degenerații nu au avut nicio reacție. Cel mult una de ușurare, de parcă ar fi zis ”Gata, frate, am bifat-o și pe-asta, plecăm acasă și pe urmă băgăm un all-inclusive, ceva, cu femei, șprițane și merțane, de ce să ne rupem noi oasele la Euro?”.
După o astfel de umilință, m-aș fi așteptat ca Iordănescu să-și dea demisia în secunda doi, să se călugărească și să pupe icoane toată viața, într-o chilie din sihăstrie, să nu mai auzim vreodată de el. Ce-a făcut antrenorul, în schimb? A zis, în cel mai dulce stil clasic, românesc, că e totuși bine că am ajuns la Europene. Un fel de ”lasă, bă, că merge-așa, ne-am obișnuit cu ea”. Din partea unui coleg de stele, în UNPR, cu generalul Oprea-Izmană, la ce poți să speri? Ăștia, până nu iese lumea în stradă să-i dea în șpițuri afară, nu se dau jos de pe ciolan. Deși, la câte încrengături are sistemul mafiot din fotbalul românesc, nu m-aș mira să aflu că, spre a mai lua și Tata Puiu niște bani în plus la pensioara de general, mafioții o să înființeze, special pentru el, echipa Girofarul Constanța.
