După alegerile prezidențiale câștigate cu “foarte mari emoții”, în fața contracandidaților săi, Vladimir, Vladimirovici Putin, jucătorul, antrenorul, managerul, președinte, patronul și orice altceva ce-și dorește al clubului Kremlin, Vladimir Vladimrovici Putin, s-a decis să treacă la următorul nivel.
Omul – după opiniile unora, posibil și clona – care conduce Federația Rusă (de orice sport și nu numai) a decis că vrea să se dedice exclusiv jocurilor cu balonul turtit ușor la poli.
Strategul Moscovei a stabilit că, indiferent de tactica abordată de adversari, oficial, se va juca stilul “focul la ei”.
Tehnicianul suprem al Rusiei pare să fie inspirat și din filosofia regelui fotbalului românesc, Gheorghe Hagi, inventând o nouă strategie în terenul de luptă: ai sau n-ai muniție, tragi în Ucraina.
Putin se dovedește și fan al transferurilor, întârindu-și trupa cu jucători involuntari din Kaukazi.
Deoarece există posibilitatea ca textul de mai sus să fie citit și de politruci și “prostaci” cu inteligențe artificiale, facem mențiunea: ACESTA ESTE UN PAMFLET! JOS CENZURA PRESEI!