HomeActualitateInternationalSurpriză la alegerile din Rusia: luptă neașteptat de strânsă...

Surpriză la alegerile din Rusia: luptă neașteptat de strânsă între candidații Vladimir, Vladimirovici și Putin

Ilustrație: Marian Avramescu

Alegerile prezidențiale din Federația Rusă înregistrează deja unele surprize, anunțându-se o bătălie strânsă între cei trei candidați: Vladimir, Vladimirovici și Putin.

Potrivit informațiilor venite pe surse KGB, votul fiind, evident securizat, Vladimir ar vota cu contracandidatul său Vladimirovici.

De fapt, se pare că am putea asista chiar la un schimb de voturi între cei doi.

Acest lucru, pune sub semnul întrebării, măcar pentru moment, victoria candidatului dat favorit, Putin, acesta din urmă alegând puterea.

Prin urmare, lupta se anunță strânsă.

În rezultatul final al alegerilor s-ar putea dovedi decisive voturilor sosiilor actualului președinte al Federației Ruse, Vladimir Vladimirovici Putin.

De asemenea, este așteptat să voteze și Vladimirul Putin dat mort de adepții teoriei conspirației.

Urnele din întreaga Rusie și din teritoriile luate la pachet din Ucraina au fost perfect igienizate înainte de lungul scrutin, pentru siguranța cetățenilor, fiind posibil de observat chiar și cea mai mică urmă că Vladimir Vladimirovici Putin ar fi intrat cu bocancii în alegerile libere organizate de Kremlin.

Deoarece există posibilitatea ca textul de mai sus să fie citit și de politruci și “prostaci” cu inteligențe artificiale, facem mențiunea: ACESTA ESTE UN PAMFLET! JOS CENZURA PRESEI!

Laurentiu Musoiu
Laurentiu Musoiu
Laurențiu – Mihail Mușoiu a renunțat la cariera de dascăl când a realizat că (re)neforma școlii românești nu mai permite corectarea viitorilor politicieni și a beizadelelor actualilor prin lecția cu arătătorul sau rigla de lemn la palmă. Așa că s-a alăturat Redacției Academia Cațavencu, unde Calul Bălan îi așteaptă pe toți, indiferent de culoarea politică.

BREICHING NIUZ

spot_img

Caricatura zilei

spot_img
spot_img

Articole asemănătoare