Patronul formației FC Dinamo București, Ionuț Negoiță, își pregătește scrisoarea pentru Moș Crăciun.
De această dată, Ionuț Negoiță nu vrea ca Moșul să-i aducă un cadou, preferând să i-o ia pe Dinamo.
Patronul formației din Șoseaua Ștefan cel Mare speră ca Moșul, mereu îmbrăcat în alb și roșu să demonstreze că este un adevărat dinamovist și să ajute clubul, acum când îi este cel mai greu.
După ce a pierdut singurele partide internaționale pe care le-a avut de disputat în acest final de an, cu Hermannstadt și Sepsi OSK, Dinamo este, și în acest sezon, foarte departe de playoff-ul Ligii I.
Se pare că Moș Crăciun a considerat că elevii lui Dușan Uhrin Jr. nu au fost cuminți nici anul acesta și nu le aduce mult doritul loc în playoff.
Căpitanul Câinilor, Dan Nistor, pare să fie cel mai câștigat, asigurându-și o vacanță prelungită de Crăciun, după ce a obținut un cartonaș roșu, cu etapa de suspendare aferentă, în partida pierdută cu Sepsi OSK, de pe teren propriu (scor 1 – 2).
Dacă nu vrea să o ia pe Dinamo la pachet, Ionuț Negoiță mai speră ca Moș Crăciun să aducă măcar un transfer frumos pentru căpitanul Dan Nistor.
Dinamoviștii s-au plictisit să aștepte să vină moșul. Nici Ion Țiriac și nici Viorel Cataramă nu au venit în Ștefan cel Mare.
La Cluj-Napoca, Moș Crăciun a venit deja la CFR, cu desaga plină de 12 puncte pentru formația antrenată de Dan Petrescu. Totuși, chiar dacă Moșul a venit, Bursucul ar putea să plece din nou.
Finanțatorul Fotbal Club FCSB, Gigi Becali, așteaptă ca Moș Crăciun să vină la Voluntari, chiar și cu întârziere, în luna februarie a anului viitor. Problema este însă că Moșul va avea nevoie de schiuri nautice, în loc de sanie pentru a ajunge pe terenul din Ilfov.
Altfel de cadouri Gigi Becali nu vrea de la Moș Crăciun, deoarece nici el nu are dreptul să se implice în alcătuirea echipei, peste latifundiarul din Pipera.
La Națională, Mirel Rădoi nu mai așteaptă ca Moș Crăciun să vină acum din zonele înzăpezite și se va deplasa el în Islanda, la anul cu lotul tricolor.