AcasăSportFotbal si afaceriS-a făcut dreptate! MM Stoica a fost eliberat!

S-a făcut dreptate! MM Stoica a fost eliberat!

După ce a fost condamnat la 3 ani și 6 luni de închisoare în Dosarul Transferurilor, MM Stoica a reușit să scape mai repede fiind autorul unui număr impresionant de cărți. Practic a reușit să scrie-n câteva luni de închisoare mai mult decât a citit în 12 ani de școală. E un record.

Dar nu doar atât. A și antrenat echipa de fotbal a penitenciarului. Doar nu credeați că FC Jilava a prins două finale de Champions League din simplu noroc. A avut în spate un strateg genial care știe că-n fața fundașilor nu cobori niciodată și trebuie să joci mai mult pe flancuri, lângă ziduri, poate-poate scapă ceva, cineva.

Din păcate pentru MM legea nu-i dă voie să ocupe vreo funcție la Steaua, dar doar pentru doi ani, fiind dovedit științific faptul că un infractor se curăță de toate cele rele după doi ani. Cu toate astea, din dragoste creștinească Gigi a promis că-l face consilierul lui. Un fel de sclav, dar pentru care ai sentimente de empatie.

Acestea fiind zise, îi urăm eliberare plăcută lui MM Stoica și sperăm, dacă mai are timp să mai scrie măcar o carte. Nu acum, nu la anu’. Până la următoarea condamnare.

BREICHING NIUZ

spot_img

Caricatura zilei

spot_img
spot_img

Articole asemănătoare