HomeStiriLacrimile lui Fuego, sursa poleiului din București

Lacrimile lui Fuego, sursa poleiului din București

Surse inventate de mine din interiorul Primăriei Municipiului București ne-au dezvăluit că poleiul din București a fost cauzat de Fuego, care plânge de ieri-seară, fără încetare, din cauza divorțului dintre Andreea Marin și Ștefan Bănică jr. Lacrimile sale au umplut orașul, au înghețat și au băgat 70 de oameni în ghips până acum. Din păcate pentru bucureșteni, acesta nu s-a oprit din bocit nici la ora redactării acestui articol, fiind foarte impresionat de drama prin care trece zilele acestea familia Bănică.

Reporterii Academiei Cațavencu s-au îmbrăcat în costume de scafandri și s-au aventurat să-i ia o declarație artistului hipersensibil. „Știți cum sunt eu, mai sentimental, așa, și cât de mult țin la valorile familiei, iar când am văzut cum se destramă un cămin așa de frumos și creștinesc precum cel al lui Ștefan Bănică și al Andreei Marin, nu m-am mai putut opri din plâns. Iar când mă gândesc la copilașul ăla rămas fără o familie unită, parcă îmi curg lacrimile și mai tare”, credem că ne-a declarat Fuego, dar nu suntem siguri, pentru că suspinele neîncetate ale sale și căștile grele de scafandru ne-au făcut cam surzi.

Se pare că patinoarul de pe străzile Capitalei (pe care și subsemnatul era să-și rupă picioarele) nu este prima calamitate provocată de lacrimile excesive ale lui Fuego. O bună parte dintre inundațiile din ultimii ani se pare că au fost cauzate tot de sufletul sensibil al artistului când dădea de momente dramatice în desenele animate Disney. Din acest motiv se zvonește că Primăria Capitalei ar dori să construiască un baraj în jurul locuinței lui Fuego pentru a preveni alte astfel de dezastre naturale, că divorțuri și desene animate cu plânsete vor tot apărea.

 

BREICHING NIUZ

spot_img

Caricatura zilei

spot_img
spot_img

Articole asemănătoare