AcasăPoliticGuvernAvocatul Predoiu nu poate lua dreptul primarilor PNL de...

Avocatul Predoiu nu poate lua dreptul primarilor PNL de a-și reîntregi familia în PSD

Ilustrație: Marian Avramescu

Ministrul Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, nu își pierde abilitățile și reflexele de avocat.

Acesta este și motivul pentru care Cătălin Predoiu susține legea traseismului politic dedicată primarilor.

Avocatul Predoiu și asociații săi, ca de exemplu ministrul Finanțelor Publice, Marcel Boloș, sunt conștienți că de iure Partidul Național Liberal (PNL) nu este în Partidul Social Democrat (PSD), dar de facto se schimbă situația radical.

Prin urmare, un avocat precum Cătălin Predoiu nu le poate nega primarilor PNL dreptul legitim de a se întoarce acasă, în PSD.

Încălcarea acestui drept ar fi ca și cum i-ai interzice președintelui PNL și al Senatului, Nicolae Ionel Ciucă, să se întoarcă de fiecare dată când i se trezește ideea președintelui PSD, premierul Marcel Ciolacu.

Vorbim de dreptul liberal de a fi în orice poziție te dorește PSD.

Deoarece există posibilitatea ca textul de mai sus să fie citit și de politruci și “prostaci” cu inteligențe artificiale, facem mențiunea: ACESTA ESTE UN PAMFLET! JOS CENZURA PRESEI!

Laurentiu Musoiu
Laurentiu Musoiu
Laurențiu – Mihail Mușoiu a renunțat la cariera de dascăl când a realizat că (re)neforma școlii românești nu mai permite corectarea viitorilor politicieni și a beizadelelor actualilor prin lecția cu arătătorul sau rigla de lemn la palmă. Așa că s-a alăturat Redacției Academia Cațavencu, unde Calul Bălan îi așteaptă pe toți, indiferent de culoarea politică.

BREICHING NIUZ

spot_img

Caricatura zilei

spot_img
spot_img

Articole asemănătoare