ONU avertizează că lumea este în pericol să rămână fără mâncare sau chiar fără energie electrică şi apă potabilă suficientă pentru întreaga populaţie a Pământului, din cauza spectaculoasei creşteri demografice. Dacă astăzi suntem şapte miliarde de locuitori ai Terrei, în 2040 vom fi nouă, creştere pe care potenţialul alimentar şi economic al planetei nu o poate susţine.
Acest lucru nu atinge şi România, cum n-a atins-o nici criza din 2008. (Vezi adormitoarele discursuri ale lui Tăriceanu şi Băsescu din epocă.) Surse specializate din SRI ne dau, spre liniştea noastră şi a cititorilor noştri, următorul caz relevant: să spunem că dl Ionescu, nume generic, începe să sufere de foame în Focşani. El simte asta în zona burţii. Ceva îl roade sau îi şopteşte că parizerul s-a terminat. Atunci, el se scoală, ia de sub cămăşile din şifonier toţi banii casei şi vine la Bucureşti. Aici plăteşte întâi datoria de aproape 4.500 de euro de care zicea Traian Băsescu şi-i mai rămân 20. Cu ăştia, trebuie să plătească energia, apa, caietele copiilor, abonamentele de metrou şi telefonia mobilă a familiei. Banii n-ajung. Caz în care dl Ionescu, nume generic, cum am spus, scoate pistolul şi se împuşcă mortal.
Află doamna Ionescu. Ia şi ea banii din şifonier, de sub teancul de chiloţi de damă, şi vine la Bucureşti. Plăteşte întâi 4.500 de euro, că aşa a zis preşedintele că trebuie să facă fiecare român, fără să ştie cine a făcut şi de ce datoriile, deci plăteşte 4.500 de euro şi-i mai rămân 10. Învinsă, ia şi ea pistolul soţului ei, dl Ionescu, şi se împuşcă.
Generalizat, la scara României, Ioneştii, nume generice, îşi pun capăt zilelor şi astfel se rezolvă radical sărăcia din ţară.
PUBLICITATE
O babă, 88 de ani, şi-un moş, 104 ani, soţ şi soţie, se spală pe dinţi la oglindă. Când să-i spună soţului „bă, ai văzut ţâţele Nicoletei Luciu?”, baba îşi înghite din greşeală periuţa. Moşul, speriat, bagă mâna după ea. Dă în stomacul soţiei de toate economiile lui, 5.000 de euro în bancnote de 20. Ia cuţitul şi despică burta femeii chiar în momentul în care apare sloganul: Şi tusea trece cât ai clipi.
SPORT
Horia Tecău va evolua la Olimpiada de la Londra în toate probele la care avem nevoie de medalii.