Dacă vrei să biciclești în București, trebuie să faci ceva investiții premergătoare acestui vis eco. În primul rând, trebuie să faci mai multe cursuri de integrare în calmul absolut, altfel riști să te bați cu toți șoferii și pietonii din urbe. Nu uita de colanții cu burete pentru șezut, ochelarii de soare, pompa, petice și 5 lei pentru pana pe care tu nu știi să o remediezi nici măcar cu scule. Apoi poți să-ți cumperi bicicleta. Nu contează ce marcă, oricum ți-o fură cu polițistul de pază. Dar, înainte de toate astea, ai nevoie de un aparat cu ultrasunete împotriva câinilor vagabonzi. La câți sunt în București, ar trebui să te naști cu un asemenea dispozitiv de gât.
La început, credeam că stilul meu de a pedala agasează câinii și îi enervează până la punctul în care mă alergau vreo două-trei străzi. Dar am descoperit foarte rapid că nu eram eu special. Așa că am hotărât să caut o modalitate de a separa hoardele canine, astfel încât să pedalez elegant și grațios, fără să-mi fie frică de un posibil câine-kamikaze.
Aparatele cu ultrasunete sunt cheia fericirii. Și funcționează cu o precizie de 100%, la o distanță de maximum 15 metri de pericolul cu purici. Sunt momente în viața unui biciclist, dotat cu aparat cu ultrasunete, când se simte chiar gangsta, nu alta. Îi „împuști” pe ritmul muzicii. Nici nu mai au timp să mârâie, că ai mâna pe „trăgaci”.
Deşi au numeroase avantaje, aparatele cu ultrasunete prezintă un defect major: nu au niciun efect asupra ONG-iștilor iubitori de câini stradali și a babelor care îi hrănesc ca pe sugari. Și nu pot să instig la ultrascurte din poignet, că nu e eco.
