Fabien Riggall, întemeietorul celui mai strașnic festival de scurt-metraje din lume, Future Shorts, are o privire a la Robert Powell, din Jesus of Nazareth, dar asta poate pentru că iubește cinema-ul de calitate. Sau poate pur și simplu pentru că este mântuitorul tuturor tinerilor care își caută drumul în lumea filmului. Am purces la o discuție relaxată, în vreme ce el se pregătea să dea startul ediției românești a festivalului.
Fabien, ai bătut cale lungă până să ajungi la nivelul ăsta. Cum ai început, a fost frustrarea debutantului în cinema care nu poate să-și vândă filmele?
A fost și asta. Dar poate mai mult decât orice altceva, a fost dorința de a răspunde nevoii unei lumi în schimbare, în care e mult mai ușor să produci și distribui un film când ai atâtea platforme online la îndemână. Gândește-te doar că astăzi poți să faci un film pe Iphone după care să-l postezi, în speranța că va deveni un hit web. Dar până la urmă ideea contează și exact asta facem noi cu Future Shorts, e o pepinieră de talente la scară globală. Acum (n.r. – 21.04.12) , simultan cu festivalul de la București, se desfășoară și cel din Taiwan, iar asta mi se pare ceva extraordinar.
Bine și cum naiba ai ajuns la București? Ce te-a atras, Noul val românesc despre care vorbește toată lumea?
Da, eram la curent cu ce se face aici. Văzusem Moartea domnului Lăzărescu, un film care mi-a plăcut foarte mult, California Dreaming, iarăși, un film excelent, dar și alte chestii, cum ar fi scurt-metrajul Valuri, al lui Adrian Sitaru. Voi, românii, ați devenit insuportabili, luați toate premiile la toate festivalurile și lumea deja nu mai vrea să audă de voi. În cele din urmă, însă, lucrurile au fost mult mai simple, pentru că cineva de aici a venit cu propunerea să aducem Future Shorts și în România. Cam așa merg lucrurile de obicei, cineva din cutare sau cutare țară ne contactează în ideea de a avea festivalul și la ei, ceea ce de regulă se și întâmplă.
Ești în topul 100 The Guardian al celor mai influente personalități din lume în domeniul cinema-ului. Chiar așa ai ajuns, Fabien?
Într-adevăr, clasamentele de genul ăsta mă lasă rece, nu pot să zic că înseamnă mare lucru pentru mine. Dar dacă această poziție (sunt pe locul 98 în top) mă poate ajuta să îmbunătățesc și să extind rețeaua Future Shorts, de ce nu? E motivul pentru care am pornit la drum, așa că nu văd de ce n-aș face asta. Până la urmă e o altă ligă, îi suflu lui James Cameron în ceafă (râde), care e undeva între primele 10 locuri și asta e foarte ok. Înseamnă o altă deschidere.
Există un ajutor practic pe care îl aduce Future Shorts tânărului regizor de scurt-metraje? Îl trece strada, îi produce filmul, ce se întâmplă?
Sigur, de asta festivalul are un caracter competițional, ca să existe o departajare iar cei mai buni să capete ajutor, în special datorită premiilor în bani. Dar dincolo de asta e foarte important să fii într-un mediu unde lumea trăiește și respiră cinema de calitate. Mie personal nu îmi convine mediul aproape exclusiv comercial pe care l-a dezvoltat Hollywoodul. Nu cred că asta poate servi unui tânăr care vrea să facă cinema adevărat și atunci cred că e foarte bine ca el să se învârtă printre profesioniști care gândesc ca el. În afară de asta, gândește-te că noi am făcut acest festival și în Kabul, care totuși nu e chiar așa cum ți-ai imagina tu ultimul loc de pe pământ. Dar, în ciuda tuturor dificultăților pe care le-am întâmpinat, nu poți să spui că nu a avut un impact pozitiv. Că nu contează pentru un tânăr de acolo, care altfel nu s-ar fi simțit încurajat să facă film niciodată.
Ce înțelegi prin cinema de calitate?
Uite, Chinatown e un film de care îmi aduc aminte cu plăcere când îmi pune cineva întrebarea asta. Acolo e un exemplu de gândire aproape clasicistă a cinema-ului, care astăzi s-a pierdut în mare parte. Mă refer la ritm, la punerea în pagină, la momentele de actorie, firește și desigur că și la calitatea narațiunii.
Dacă ar fi să vinzi mâine o idee de scenariu unui producător șmecher, ce i-ai spune?
Bună întrebare, mai ales că eu, personal, n-am mai făcut film de nouă ani. Cred că ar fi două chestii pe care aș merge. Una ar fi legată de sentimentul care a animat revoltele de peste tot din lume, de lumea tinerilor aflați la periferiile societăților de oriunde. Alta ar fi de universul muzicii rave, care a dispărut cumva și nimeni nu știe unde. Ar fi ca și cum aș trage eu însumi cortina peste o lume, după părerea mea interesantă, cu toate personajele ei pitorești, cu toată nebunia ei plină de culoare, poate și de pastile, nu știu, dar în orice caz în zona asta m-aș învârti.
Crezi că vom muri cu toții în decembrie 2012, Fabien? Vine sfârșitul lumii?
Nu, nu cred asta și cred că nici tu nu crezi asta (râde). Dar mai cred în același timp că, într-un fel sau altul ne pregătim pentru o lume nouă. Cum va arăta și când va veni peste noi, asta nu știu să-ți spun, dar simt că schimbarea se va petrece în curând.
