Am plecat prin ţară împreună cu o prietenă născută şi trăită în paradisuri occidentale, dar dornică să cunoască frumuseţile mioritice şi să audă cântând cucul nostru românesc. Asta mai ales pentru că, de câte ori vorbeam la telefon, mamaie intervenea şi zbiera în telefon „să vii, mamă, pe la noi, să auzi şi tu cum face cucul nostru, cucu-cucu”. Săraca fată, n-a înţeles niciodată mare lucru din asta, doar că primul lucru pe care l-a scos din bagaje, la sosirea în România, a fost un ceas cu cuc „for Grandma”.
M-am gândit că o să-mi fie greu să-i explic de ce drumurile erau pline de hârtoape, dar, fiindcă ea râdea cu gura până la urechi de fiecare dată când nimeream o groapă, am minţit-o senin că era un program conceput special pentru turiştii străini, ca să vadă şi ei cum se călătorea la noi la 1800. Eu (mai) am un defect, nu ştiu să mint! Asta nu înseamnă că nu mint, doar că mint prost. Cu toate astea, părea să mă creadă şi m-a înduioşat naivitatea ei aproape cât o poză cu Flipper când era el mic.
Cum stătea cu nasul lipit de geam, îmi venea s-o mângâi pe creştet şi să-i spun duios ca un cântec de-ale lui Fuego „biet copil occidental”. Şi-am început atunci să-i povestesc cu voce de teatru radiofonic, despre berze, văi şi Dealul Negru, ceramica de Horezu, câmpurile întinse pe care se făcea agricultură…
M-a întrerupt brutal şi mi-a aruncat privirea pe care-o avea numai când îi era poftă de ceva „Sexy-agricultura!”. Când eu o compătimeam cu o jumătate de lacrimă în colţul ochiul stâng că n-avusese şi ea norocul până la 30 de ani să vadă cum se face agricultura la standarde româneşti, fata a început să bată din palme şi-a cerut să oprim maşina exact în dreptul unui tânăr agricultor.
A început să-i turuie bietului om, într-o engleză de filme, că era fascinată să vadă atâţia agricultori cu bustul gol, într-o formă fizică dătătoare de fierbinţeli în miezul iernii, rumeniţi de soarele câmpului, strunind cu braţele lor puternice superbi armăsari înhămaţi la căruţe rudimentare precum cele de la muzeul de istorie din oraşul ei. Când a început să-i mângâie sapa cu frenezie şi taman când se pregătea să-i bage 100 de euro în pantaloni, eu eram pe punctul de a-i mulţumi cerului în genunchi că bietul agricultor habar n-avea ce zicea nebuna!
El a privit-o amuzat şi i-a şoptit într-o engleză mai câmpenească, dar perfect inteligibilă că pentru 100 de euro era dispus chiar să-i vândă sapa. Ea a exclamat „wow, sexy and smart” şi pe mine m-a cuprins o mândrie patriotică fără precedent. I-am explicat occidentalei că, indiferent cât e la noi producţia de porumb la hectar, măcar facem o agricultură sănătoasă, viguroasă şi seducătoare, pentru care ar trebui să ne invidieze toate marile şi bătrânele puteri, secătuite de vlaga tinereţii, cu o agricultură mecanizată, rece şi total lipsită de sex-appeal! Că nu degeaba eram noi numiţi cândva grânarul Europei!
