Chiar te provoc să te chinuieşti să găsești un film nereușit în care să joace și Robert de Niro. Da, „Meet the Fockers” e o porcărie, dar fără de Niro era chiar un film demn de OTV. Și se poate, cândva, să n-aibă chef Diaconescu de emisiune și să spună: „Azi am pregătit pentru voi un film care a făcut încasări uriașe în cinematografe, o peliculă care se potrivește stării actuale din România și sigur e genul de umor care place la români. Meet the Fockers!”.
Acum, de Niro dovedește, încă o dată, că mai merită o stea pe Broadway pentru bijuteria „Being Flynn”, un film bazat pe cartea Another Bullshit Night in Suck City, de Nick Flynn. Da, cartea are un puternic iz de „a fost pe bune”.
Nick Flynn, personajul în jurul căruia gravitează toată povestea, este un copil părăsit la naștere de tată, acesta fiind un pseudo-scriitor care-și imaginează în fiecare secundă a vieții că va câștiga premii Nobel și recunoașterea mondială pentru talentul său. Din păcate, realitatea-i fix pe dos, tatăl său, Jonathan Flynn, este un bătrân ursuz, nebun, furios, cu accese schizofrenice, boală pe care a manifestat-o episodic pe parcursul vieții, când vorbea despre el la persoana a III-a și se considera inventatorul artei absolute. Întâlnirea dintre cei doi are loc într-un peisaj murdar, un centru de ajutor pentru nevoiași, unde inevitabil ajunge și Jonathan. Povestea e îmbrăcată în morală, filosofie de viață și „efecte speciale” de limbaj, trei lucruri care te fac să empatizezi cu personajele și să trăiești dramatismul situației.
„Being Flynn” este un film care a făcut încasări, din aprilie și până acum, de aproximativ 600.000 de dolari. E foarte puțin pentru că filmul e foarte bun și nu e cu pac-pac, 3D și titiuri rapide. Ca o dovadă că este un film de calitate, nu va primi nici Oscarul.
