Dimineaţa referendumului. N-am închis un ochi toată noaptea, de emoţie şi de căldură, nu-mi amintesc dacă exact în ordinea asta. Spre dimineaţă m-a cuprins un somn dulce şi-am visat un viitor de turtă dulce, înmuiat în lapte de pasăre măiastră, euro era mic şi tremura ca un şoricel de câmp în faţa leului nostru forţos. Exact când mă pregăteam să iau o găleată de miere din râurile care curgeau printre Carpaţii noştri de caşcaval a sunat ceasul.
E de-abia ora 7, dar nu pot să merg la referendum oricum! Doar e un moment istoric. Ce-o să le povestesc eu nepoţilor, c-am participat cu cearcănele astea, necoafată şi nedichisită?! Nuu! Am primit cadou de la o prietenă un voucher la un SPA, special pentru ocazia asta, şi mă hotărăsc să-l folosesc.
SPA-ul e aproape şi ajung în 10 minute, cu gândul că sunt singura cu un spirit civic atât de cochet şi mai că-mi vine să mă pup de drag! Hmm… înăuntru aşteaptă deja 10 persoane care bat nerăbdătoare din picioare, semn că toate fetele vor să fie azi frumoase! Votul va fi cu siguranţă irezistibil! Mă reped să mă aşez pe o canapea şi nu observ în timp util guma de mestecat care mi se lipeşte rapid de fusta de mătase, de pe care nu se va mai curăţa niciodată.
Îmi aştept rândul 1 oră şi 17 minute, fără să intru în panică, până diseară am suficient timp să ajung la vot. Televizorul e pe Antena 3 şi lângă mine e o doamnă care ma întreabă dacă îmi place de Dana Grecu. Ca să n-o supăr îmi vâr nasul într-un ziar de scandal. E de anul trecut, dar nu s-a schimbat mai nimic.
Ajunge şi Violeta, cea care va avea grijă să ies de aici ca o divă în devenire. Violeta are puţin peste 90 kg şi e nervoasă rău. Mă tutuieşte, dar are avantajul greutăţii şi-o iert. Ar trebui să-mi facă exfoliere cu zahăr, dar pot să jur că, de fapt, e sticlă pisată. Trebuia să-mi dau seama că nu-i a bună de la mailul de confirmare a programării: Sperăm că vă ve-ţi simţi bine la noi. Ajung la saună cu ultimele puteri şi intenţionez să evadez cu prima ocazie, însă Violeta mă încuie şi îşi aminteşte de mine după o oră!! E o minune că mai sunt în viaţă! Urmează masajul cu ulei care miroase a ceapă prăjită! 55 de minute! Braţele vânjoase ale Violetei ar putea rupe orice oscior şi o fac fără reţineri. De frică, orice urmă de celulită din fiinţa mea a fugit definitiv!
Plec spre casă învinsă, cu părul tapat (a fost bonus la toată tortura) şi cu muştele roind în jurul meu, semn că fixativul era expirat. Două bătrâne cu pălăriuţe crem trec pe lângă mine în drumul spre secţia de votare şi înţeleg din discuţia lor că par proaspăt ieşită dintr-un şanţ.
Am anunţat deja la serviciu că intru în concediu medical pe perioadă nedeterminată! Să fie clar! Eu am vrut să particip la referendum, dar Violeta a sabotat şi a boicotat! Cine e de vină nu vă mai spun, ştiţi şi voi cine umblă cu paranormalul violet!