Eram ieri în redacție cu Mihai. Îl întreb: tu știi cine a fost Syd Barrett? O lumină îi străfulgeră privirea, dar rămâne undeva departe, nu face explozie. A fost, a fost, a fost… Dar nu reușește să-și aducă aminte, moment în care îmi dau seama că dacă nici măcar un tip ca Barrett nu face trecerea dintre generații, ce să mai zicem de alții. Dar, na, până la urmă vina nu e nici a lui Mihai și nici a lui Syd, întemeietorul și inspirația grupului Pink Floyd. Vina e a sindromului Ozymandias, marca Percey Shelley, și dacă nu știți ce e Ozymandias nici măcar n-am să mă obosesc să vă explic pentru că, la naiba, mii de pistoale, toți ar trebui să știți cum e cu trecerea timpului măcar de la Eminescu.
În fine, întrebarea nu mi-a fost cauzată de faptul că voiam să-l cert pe Mihai, ci de o carte pe care o citesc în acest moment – Pink Floyd în roșu. De ce în roșu, asta n-am să divulg, dar sigur e că Roger Waters încă nu s-a înscris în PSD. Altfel, cartea este scrisă de un academician italian înnebunit, ca atâția alții, de Pink Floyd și care se numește Michele Mari. Dar dacă vă imaginați că Michele ăsta este un simplu italian care a înțeles de ce Pink Floyd nu e Toto Cutugno și se udă ascultând The Wall în timp ce face spaghete, vă înșelați. Nu, omul nu numai că este un foarte fin documentarist, care înregistrează toate evenimentele care au avut de-a face cu Pink Floyd cu precizie de laser, ci și un excelent scriitor de ficțiune.
Astfel, și tocmai aici e farmecul cărții, modul în care se desfășoară povestea sunt mărturiile chiar și ale celor mai neînsemnați actori din viața acestui super-grup, încă de pe vremea când nu se puteau hotărî dacă să se cheme Abdabs sau Meggadeaths. Firește, mărturiile sunt inventate, pentru că altfel nici n-ar fi posibil să-l auzim, de exemplu, pe Stuart Sutcliffe, cel supranumit al cincilea Beatles, dialogând direct cu noi. Dar faptele sunt reale și au o savoare inimaginabilă, mai ales că aparțin unor oameni care fac parte din istoria artei: Stanley Kubrick bătându-se cu pumnii în cap că nu a fost Syd Barrett cel care a scris muzica la Space Odyssey, Michelangelo Antonioni mulțumit totuși că și-a legat Zabriskie Point-ul de numele celor de la Floyd fie și numai cu trei piese.
Mă rog, mai mult de-atât nu spun. Decât că dacă muzica înseamnă ceva pentru voi, trebuie neapărat să citiți această carte. Vă asigur că o veți termina în cel mult două ore.
