Dacă mergi la cinematograf, deşi ai acasă, în grila de programe, şi Național TV, înseamnă că arunci banii pe fereastră. Mai așteaptă câteva luni și ai toate producțiile anului într-un film indian de excepție.
Dacă la birou vă pierdeți timpul pe YouTube, cu siguranţă sunteţi familiarizaţi cu cea mai intensă secvență dintr-un film de acțiune, și spunând asta mă refer la armata de roboți indieni, capabili să se unească între ei precum cuburile Lego și să devasteze un întreg oraș. Cine nu știe secvența înseamnă că și-a pierdut timpul văzând filme cu Van Damme, Chuck Norris și Arnold Schwarzenegger. Filmul pe care-l recomand e singurul capabil să ridice audiența postului Național TV peste Pro TV, Antena 1 și Kanal D, luate împreună.
Enthiran este cel mai scump film indian și a rezistat 175 de zile în box office. Adică-i atât de bun, încât Corina Chiriac și-ar sista emisiunea doar pentru a-l vedea zilnic pe Rajinikanth cum se luptă cu armata de roboți construită de el. Sute de ore de dans indian și muzică pițigăiată, în interpretarea Aishwaryei Rai. Pentru că vorba aia, muzica indiană-i ruptă din Rai.
Să nu credeți că am înnebunit și vorbesc despre filme indiene, când aș putea bine mersi să vă momesc în cinematografe ca să vedeți ultima producție din seria Saga, adică vampiri cu dubii dacă sunt sau nu gay, Hotel Transilvania, o animație pe care sigur o vor parodia mai amuzant indienii, sau 007: Coordonata Skyfall, pentru că James Bond se tot chinuieşte să fie mai bun decât Sergiu Nicolaescu. Stați acasă, că-i mai ieftin.
Enthiran e genul de film la care nu trebuie nici măcar să bei pentru a râde. Poți inventa jocuri pentru băut, de exemplu, să dai un pahar pe gât de câte ori vezi un bărbat, sau femeie, cu mustață, dar în primele 25 de minute ai intra în comă și ai rata restul de două ore și jumătate de film. Da, indienii n-au investit degeaba într-o biată producție de o oră și jumătate. Filmul ăsta-i făcut să țină cât o viață de indian sărac. Frodo a ajuns mai repede-n Mordor decât a reușit dr. Vaseekaran să-și distrugă creația.
Povestea, în complexitatea ei, se întinde pe mai multe planuri. Avem omul de știință obsedat de roboți, care se-nchide în laborator și nu mai vrea să aibă contact cu omenirea până nu-și desăvârșește capodopera. Strânge la piulițe și holșuruburi până când robotul construit după chipul și asemănarea lui e capabil să arate și să se poarte ca o ființă umană. Inclusiv să danseze ca Michael Jackson. În celălalt plan al filmului, Sana, iubita cu nume de iaurt a omului de știință, care se zbate-n singurătatea provocată de faptul că Vaseekaran acordă mai multă atenție robotului. Adică-n loc s-o ducă la un curry ori s-o scalde-n Gange, stă închis în laborator. Ca-n orice film indian care se respectă, Sana se apucă și cântă polifonic de inimă albastră, în mijlocul deșertului. Până la urmă povestea se complică, deoarece robotul, denumit Chitti Babu, începe să aibă bucurii la Sana. Și cum femeia-l refuză, că indiencele nu se dau în vânt după androizi fără mustață, robotul înnebunește și-ncepe să distrugă tot ce prinde.
Filmul merită pentru că e presărat cu sute de greșeli de montaj, replici aberante și scene de dans aiuritoare. Merită văzut 3D, dacă există, pentru secvența în care robotul dansează ca după cinci litri de Frutti Fresh. Neprețuit.
