Aseară, băieţii de la Sinteza zilei şi-au lăsat puţin în dulap colţii ăia mari de buldog din „Tom şi Jerry” şi şi-au luat în schimb nişte gingii moi, delicate, cu atingere mai catifelată decât a celei mai fine hârtii igienice. Şi asta pentru că n-au mai fost nevoiţi să muşte cu sete din fundurile bătucite de scaunele guvernării ale pedeliştilor, ci să sărute, cu buzele multe şi late din dotare, un popou de-ale casei: popoul mămicii lui Victor Ponta. Emisiunea a fost un regal! Gingiile, limbile şi buzele prezentatorilor, de excepţie! Gargara invitatei, de-a dreptul spectaculoasă!
Şi, cu cât doamna Naum (aşa o cheamă pe mămica premierului) se adâncea în povestire, cu atât mai mult îmi dădeam seama că nu şoşonarii lui Vanghelie şi nici morţii lui Dragnea îl aleseseră pe Pisic să conducă destinele României, ci soarta însăşi! Practic, viaţa lui Ponta a fost o copie la indigo a existenţei celebrului Kim-Ir-sen, fostul lider nord-coreean: ca şi confratele lui cu ochi migdalaţi, Ponta a venit pe lume în urma unei sarcini complicate şi mămica lui s-a gândit chiar, la un moment dat, să avorteze.
Dar tatăl (nu ăla ceresc, ci ăla biologic) a insistat şi i-a zis, probabil, să se mai ţină puţin, că nouă luni ca mâine trec. Şi uite aşa s-a născut Victor Ponta, iar la venirea lui pe lume au avut loc fenomene cosmice nemaivăzute, pe care însă presa vremii, ocupată cu plenarele PCR, nu le-a consemnat: soarele a rămas încremenit pe cer, găinile s-au oprit din cotcodăcit şi până şi elevii care dădeau bacul, sesiunea de toamnă, au încetat să mai copieze şi au întors cu toţii capul spre Răsărit, ştiind că acolo li se născuse Stăpânul.
Era doar începutul unei vieţi de minuni. Încă din grădiniţă, ne-a mai dezvăluit mămica semizeului Ponta, acesta a fost un lider şi un model pentru colegii săi. Pe atunci, îşi dorea să devină preot, dar, având şi capacitatea de a profeţi viitorul, şi-a dat imediat seama că nu putea să-i ia pâinea de la gură megafericitului Daniel, mai ales că Românica era suficient de bogată ca s-o jumulească amândoi. Mai apoi, la liceu, a devenit o vedetă, pentru că, sătul să fie genial doar la carte, a decis, brusc, că vrea să fie genial şi în sport şi s-a apucat de baschet. Ar fi ajuns, poate, în NBA după doar câteva antrenamente, dar el ştia că are o misiune pentru ŢARA LUI.
Aşa că n-a ajuns decât până la Paris, unde a avut o viaţă demnă de „Mizerabilii” lui Hugo. A lucrat la un fast-food, unde a învăţat să facă minuni pentru bizonul majoritar cu o chiftea şi-o chiflă, minuni care aveau să-i folosească mai târziu, în campania electorală. Şi a dormit chiar, vreo două săptămâni, în gara din Paris, până când, probabil, au dat ăia alarmă chimică şi l-au trimis să se spele, dar nu în Sena, că le omora peştii, ci în Jiu, că oricum era poluat. Fiindcă se temea să dea la stat, ştiind, ca filosofii antici, că nu ştie nimic, junele Victor a vrut să dea la o particulară, unde intra tot prostul.
Dar iarăşi destinul l-a oprit şi într-o străfulgerare daimonul său i s-a arătat, cârpindu-i o palmă pe ceafă: „Bă, eşti cu capu’? Dă dreacu’ la stat, ai să vezi tu că iei!”. Şi atunci Victoraş s-a retras, ca Zamolxe, dar nu într-o peşteră, ci în camera surorii lui şi în doar două săptămâni a fost tobă de carte, intrând la Drept, la stat, pe primele locuri. Veţi zice că pe atunci la Drept, unde erau zeci de candidaţi pe un singur loc, se intra după luni întregi de meditaţii. Corect, dar nu uitaţi că vorbim de un proroc genial, care a avut vedenia subiectelor şi, ca prin ceaţă, i s-a mai arătat şi o siluetă dolofană, care-i făcea, galeş, semn cu mâna: viitorul lui mentor, Adrian Năstase.
Tot premoniţiile l-au ajutat să-şi susţină lucrarea în limba italiană în Catania, deşi el nu ştia o boabă italieneşte şi nici profii de acolo nu ştiau că au masterate la disciplina respectivă. Iarăşi veţi fi cârcotaşi şi veţi spune că povestea e o însăilare de la cap la coadă, întrucât susţinerea unui masterat necesită un dialog viu cu membrii comisiei. Uitaţi însă că tot de acelaşi geniu vorbim şi că Victor văzuse, cu siguranţă, în viitor, până şi ce-aveau să-l întrebe profesorii, aşa încât a învăţat papagaliceşte şi întrebările, şi răspunsurile.
Dar cel mai mult m-a impresionat afirmaţia doamnei Naum referitoare la cea mai mare calitate a feciorului ei. M-aş fi aşteptat să spună că e deştept, frumos, curajos, musculos, sexy, dar nu, ea a spus că maxima calitate pe care o are Victoraş este aceea de a fi cinstit. Atunci n-am mai avut niciun dubiu: am ştiut cu cine seamănă fiu-său.
