Fiindcă azi e Ziua Internaţională a Femeii, ne-am gândit să îi luăm unei veritabile purtătoare de cuvânt a femeilor de pretutindeni, doamna Monica Tatoiu, un scurt interviu (mă rog, cel puţin, noi aşa ne propuseserăm, dar cu Florin Piersic şi cu Monica Tatoiu nu poţi să ştii niciodată!). Ce a ieşit, citiţi în rândurile următoare, desigur, nu înainte de a primi urările noastre de „La mulţi ani!” cu acest minunat prilej.
Sunteţi peste tot şi oricând. Vreţi să dovediţi cu orice preţ că „tot Banatu-i fruncea”?
De ceva vreme, tot mai mulți „jucători de-a cuvintele”, evident, de sex masculin îmi pun aceeaşi întrebare. Până acum 2 ani mă întrebau cu candoare „cum împărțiți responsabilitățile de mamă şi soție cu cea de manager? Cum e să fii şi femeie, şi manager????? (în traducere liberă – cum e să fii o ființă inferioară şi să ai totodată acces la masa unde decid aleşii purtători de cxxxx)?”. Nimeni nu mă contrazice, nu îmi aduce argumente privind o afirmație fără acoperire, de cele mai multe ori se enervează şi jignesc. Mi-ar face mare plăcere – îmi place duelul în argumente – să fiu acuzată de o afirmație greşită, pentru că recunosc când greşesc şi petrec câteva zile citind, ca a doua oară să nu se mai întâmple. Am fost un elev de nota 10, deoarece tata m-a stresat mereu cu teza „femeile sunt necesare, dar inferioare”. Sunt de vârstă apropiată cu „mânuitorii de cuvinte” de varii profesii care în anii ’90 au ales să fie interpreți ai schimbării (ziarişti, mai simplu spus) pentru cei prea ocupați a construi capitalismul mioritic sau să trudească pentru cei în cauză. Când ai lucrat 15 ani cu 100.000 de oameni din toate zonele României, din toate profesile, cu studii de la şcoala primară la super doctorate, ştii mai mult decât ai vrea. Sufăr de deformație profesională: vreau să înțeleg mai mult decât vreau să ştiu. Din matematică am învățat că orice model (oricât de complicat ar fi) se reduce la fractal. La fel cum se întâmplă cu plămânul. Dacă înțelegi mecanismul de bază, deducția este „a piece of cake”. De la Roma Antică nu au fost inventate decât forme. Citesc 4-5 ore pe zi, dorm puțin şi descifrez informația (chiar dacă sunt blondă şi am nevoie de sutien). Îmbătrânesc fizic, dar vreau să-mi mențin tânără mintea. Cine a fost pasionat de rezolvarea de probleme din Gazeta Matematică ştie la ce mă refer. E un orgasm la care ajungi doar citind CĂRȚI şi, evident, luând bacalaureatul cu minimum 9 la mate şi română. Copilăria în Banat, părinții conservatori au fost doar barierele salvatoare.
De ce se bat realizatorii să vă invite la emisiuni? Chiar le ştiţi pe toate, cum insinuează firile maliţioase?
Dacă nu le ştiu, să mă pună la zid, să îmi arate unde sunt contradicţiile, să ne „duelăm” în ipoteze şi „demonstrații”, nu în axiome. „Se ştie că….” e o formulă folosită doar în dialogurile cu „masele” îmbiate cu drepturi gratuite, dar, de fapt, ulterior plătite cu dobanzi de camătă.
Cu ce vă umpleţi timpul când nu apăreţi la TV?
Conduc o fundație care se numeşte NOI CITIM. Citesc foarte mult. Romane istorice, memorii… Acum mă pasionează evenimentele care leagă Anglia şi Franța prin femeile puternice din vremea Caterinei de Valois, Annei de Neville, Margaretei de Anjou. Nu s-a schimbat mai nimic în viața conducătorilor lumii. Femeile ştiu instinctiv când să apese pe Delete sau Refresh. În Anglia aşa s-a născut dinastia Tudorilor!
Preferaţi să citiţi o carte sau să gătiţi o ciorbiţă?
Ciorbița îngraşă, deformează. Dar nu înseamnă că bucătăreala nu poate fi o cale spre plăcere. Trebuie doar să… CITEŞTI şi să ÎNVEȚI. De ceva vreme, împreună cu consortul, fac turism gastronomic şi cămara e plină de invitații la experiențe… culinare. Bucătăriei româneşti îi lipseşte preludiul „pour la bonne bouche”. La noi, antreurile țin loc de conținut. Francezii ştiu să prelungească plăcerea până la desert fără să adoarmă. Vive la France! În concluzie, gătesc pe muzică bună, experimentând întâi pe cele 5 pisici pofticioase şi pe Red, labradorul care ar înghiți orice. La cât sunt de rea de gură poate vrea cineva să mă otrăvească!
Cum îi vedeţi pe tinerii de azi: ca pe o generaţie „revoluţionară” sau ca pe o „degeneraţie”, cum afirmă unii?
Tineri de astăzi nu CITESC. O majoritate demnă de răsturnat guvernul nu ia bacalaureatul! A şti şi a înțelege sunt două lucruri diferite. Cărțile fac diferența. E drumul de la strugure la Gran Cru. Nu toate boabele ajung acolo. Noroc cu noi, boabele stafidite de pe vrej. Din noi se pot face stafide când începe criza alimentelor!
Aţi fost profesoară mulţi ani. Credeţi că aţi rezista un semestru, la cât de zurbagii sunt elevii de azi?
Fără probleme! Din când în când mai merg prin şcoli şi universități. Procentele de leaderi şi follow-eri sunt aceleaşi cu cele din orice domeniu. Liderii ascultă, învață, reacționează, gândesc critic. E mai uşor cu cei tineri decât cu adulții. Dascălul trebuie să fie doar generos, consecvent şi competent şi automat devine mascul Alfa. Mi-e dor de catedră, aşa că o aduc acasă sau o mut la televizor.
De ce nu mai învaţă tinerii? Au vreo parte de vină, în această privinţă, „modelele” de succes – gen Bianca, Sânziana, Cruduţa, Sorinel Puştiu, Salam etc. –, pe care ei le văd zilnic la televizor?
Credeți că în anii ’70 nu aveam şi noi exemple de „succesuri” din cele menționate, evident nu atât de mediatizate, deoarece vehiculul media era mai puțin performant? Accesul la informațile din Occident nu era chiar blocat. La Timişoara era chiar paradis față de Bucureşti! Dar noi aveam un „antibiotic”: cărțile. Eu am prins vremurile când cozile la carne la Comtim şi cozile la Carte erau la fel de lungi. Vaccinul împotriva SUFICIENȚEI rămâne lectura. Îmi amintesc că prin anii ’90 am luat calificativul „Suficient” de la Inspectorat, deoarece nu-i lăsam pe elevi să intre la teză la mate dacă nu citeau lista de scriitori dată la începutul trimestrului. În 2006 am repetat experimentul la Oriflame, fapt care a fost începutul rupturii de firmă. Ca să încaseze comisionul de vânzare, i-am obligat pe dealerii mei de rujuri să citească o carte pe lună, în primul proiect de lectură (Cotidianul s-a inspirat de la noi), „Cartea – lifting pentru suflet”, în parteneriat cu editura Curtea Veche. Prima carte, din februarie 2006 „Zborul Reginei”, de Eloy Martínez. Cu eseu şi prezentare. Nici nu va puteți imagina conținutul anonimelor la Înalta Poartă! Şi am rezistat. Au învățat. Costul pe care mi l-am asumat nu are importanţă. În august 2006 am finanțat publicarea lui Orhan Pamuk, „Mă numesc roşu”. Oamenii au nevoie de coerciție „cu dragoste”. Atunci, „mucavaua” se topeşte.
Cum arată bărbatul ideal în viziunea dumneavoastră? Să fie cavaler sau bancher?
Soțul meu şi cu mine am împlinit, pe 2 ianuarie, 30 de ani de „pact de coabitare”. Eu sunt la a treia încercare. El e deştept, misogin, radical şi vocal, inteligent, iubeşte animalele, dansează minunat şi continuă să-mi spună că nu înțeleg nimic din lumea asta. Eu mă străduiesc de 30 de ani să-i demonstrez că greşeşte. Pentru mine este garanția că nu voi deveni comodă.
Adolescenţii ignoră aproape complet ziua de 8 Martie, în schimb se dau în vânt după Valentine’s Day. Să fie de vină „sindromul copy/paste”?
Adolescenții au nevoie de poveşti.Şi noi la vârsta lor am căutat asta. 8 Martie este sărbătoarea femeii? Discriminare! Americanii, mai inteligenți, au lărgit baza de clienți!
Aţi fost vreodată înclinată să vă transpuneţi ideile şi opiniile şi în scris, nu doar prin viu grai, la televizor? Şi dacă da, credeţi c-o să vă iasă un roman autobiografic sau o enciclopedie?
Am scris o carte de eseuri, „Noi Contra Noi”, am publicat o carte despre reforma în educație, „Profesorii şi pedagogia”, şi acum lucrez cu Valentina Pelinel, care este mai mult deşteaptă decât blondă, la o carte despre legătura dintre generații. Da, scriu un jurnal, dar lucrurile sunt încă prea proaspete pentru a fi comestibile.
De ce nu mai sunt valabile axiomele clasice de cucerire a femeilor?
Pentru că femeia modernă s-a lăsat ademenita de mirajul unei egalități virtuale, prin care a dat propria „Roşia Montană” pe nişte „cianuri”.
Care e cea mai frumoasă amintire de 8 Martie pe care o aveţi?
De 8 Martie n-am amintiri speciale. De Valentine’s Day însă, da: pe 14 februarie ’87 m-am căsătorit cu Victor, acum 26 de ani. Soarta! By accident, era sâmbătă!
Dacă Gigi Becali ar veni pe 8 Martie la dumneavoastră îmbrăcat la ţol festiv şi având în mână un superb buchet de trandafiri roşii, l-aţi ierta pentru ciobănismele lui?
Gigi Becali este mai puțin nociv decât cei care au în sânge manipularea semenilor întru superficialitate. Persoana în cauză, pe lângă bani, are şi emoții. De neiertat sunt cei care, în numele emoţiilor, ne confiscă viitorul!
