Wikipedia zice că-n anul 1564 regele Carol al IX-lea al Franței ar fi mutat serbarea Anului Nou de pe data de 1 aprilie pe data de 1 ianuarie. Întrucât la vechiul An Nou, adică la 1 aprilie, se obișnuia să se împartă cadouri, s-a continuat împărțirea de cadouri și după anul 1564, dar sub forma unor farse și glume nevinovate. Eu continui să nu înţeleg de ce în 449 de ani nu ne-am dat încă seama cât de stupidă e ideea unei astfel de zile. Mai ales într-o ţară care pare s-o ţină într-o păcăleală continuă timp de 365 de zile pe an. Şi fără vreo urmă de cadouri. Deci chiar nu văd care ar fi elementul de noutate care să ne facă să ne entuziasmăm fără rost, în afară de faptul că asta-i singura zi din an când avem o scuză pentru mersul atât de anapoda al lucrurilor pe la noi. E adevărat că 1 aprile e o zi la fel de internaţională precum Ziua muncii (staţi puţin, asta se sărbătoreşte şi la noi??), dar în cazul altora, de vină pentru sărbătoarea asta nu pot fi decât plictiseala şi desigur, Carol al IX-lea