AcasăStiriUn nou dispozitiv românesc revoluţionează căsniciile

Un nou dispozitiv românesc revoluţionează căsniciile

Institutul de cercetare din Iaşi a brevetat o nouă invenţie: dispozitivul cu sonar de chemat bărbatul acasă de la crâşmă. Prototipul a fost prezentat, la sfârşitul lunii martie, la Salonul de Inventică de la Moscova, unde a fost primit cu scepticism de oamenii de ştiinţă, însă se pare că un investitor anonim a decis să finanţeze deschiderea unei linii de producţie în masă, lângă Tecuci, potrivit unor surse prezente la eveniment.

Dispozitivul, conceput de tânăra doctorandă în Tehnologia Sunetelor de Sticlă Vasilica Acrâşmaru, este un obiect de mici dimensiuni, prevăzut cu un sistem de tip sonar, care emite unde la o frecvenţă foarte înaltă, la intervale de timp egale cu durata necesară consumării unei halbe de bere. Ecranul de monitorizare va localiza pe hartă barul în care se află bărbatul şi va transmite orice modificare de poziţie a subiectului apelat.

„Am lucrat la acest dispozitiv timp de trei ani. Reprezintă lucrarea mea de doctorat şi sunt fericită că pot să ofer României, în special femeilor, un aparat atât de util, care le va face viaţa mai uşoară. Am fost puţin dezamăgită de reacţia oficialilor de la Moscova, însă o doamnă de bună-credinţă, parte a lumii ştiinţifice, a decis că merităm mai mult”, a declarat Vasilica Acrâşmaru.

Dispozitivul va fi prezentat şi la Bucureşti, în luna iunie, în cadrul târgului de electronice şi electrocasnice.

 

Publicat în revista AC, nr. 14 (1-7 aprilie).

BREICHING NIUZ

spot_img

Caricatura zilei

spot_img
spot_img

Articole asemănătoare