O cititoare din comuna Ciocănești, județul Suceava, ne-a trimis o fotografie incredibilă, împreună cu o scrisoare care a făcut să ni se zbârlească telecomanda-n mână.
„Miercuri seară mă-ntorsesem de la muncile birtului și-am dat să mă uit la televizor. Eu recunosc cu mâna pe ghidul TV că sunt fană Antena 3. Oriunde mă duc mă uit la cei de la antene. Și Gâdea este idolul meu. E cel mai frumos bărbat deștept din România. Pariez că ochelarii ăia sunt de mărire… dacă înțelegeți… Și cum mă uitam la el, și el avea ochi doar pentru Năstase, m-am uitat la tabloul pe care-l țin înrămat deasupra patului. Și când m-am apropiat am văzut minunea. Lăcrima albuș de ou!!! Mi-am făcut cruce și am chemat toate vecinele, și ele fane Gâdea, să vadă minunea. Au fost fix trei lacrimi, și în ele se vedea un chip de bărbat… un chip obosit, palid… parcă trecut prin chinuri”, ne-a declarat Asinia în scrisoarea trimisă.
La fața locului a sosit și un sobor de preoți pentru a lua o mostră de lacrimă spre a atesta minunea. Zona a fost închisă traficului turistic până la definitivarea anchetei. Dacă se dovedește că a fost o minune, posterul va intra în circuitul turistic al mănăstirilor din Moldova.
Exclusiv online.