AcasăSocialDrum bun şi nu uita să-ţi iei săpun!

Drum bun şi nu uita să-ţi iei săpun!

Văzând cum se iţesc, printre solzii sclipitori de Varan, buboanele ciumei roşii, istoricul Crin Antonescu a făcut ceea ce făceau şi cioclii Evului Mediu: a bătut în cuie uşa Partidului-Conservă ca nu cumva cadavrele politice de-acolo să mai iasă de prin studiouri şi să-i contamineze pe liberali. După ce a fost silit să îndure atâţia ani fiţele şi damful securistic marca „Dan Voiculescu”, Führierul liberal a avut o răbufnire de furie şi le-a urat „partenerilor” din PC: „Drum bun, cale bătută”. Şi, probabil, a adăugat în gând: „Călătorie sprâncenată”, intuind că, pe drumul de costişă ce duce la Jilava, pe care a mers dragul lui sponsor patrihoţ Jiji, ar putea porni curând şi turnătorul, tot patrihoţ şi el, Felix.

De fapt, cred că aceasta este miza problemei: liberalii nu vor să stea alături de Voiculescu atunci când funia îi va fi lângă par. Că doar au ei suficienţi corupţi, de ce să se  mai afişeze cu încă unul, mai ales cu unul care ar putea fi şi condamnat? Încurajaţi de sondajele care-i arată ca fiind principala forţă de dreapta, în condiţiile în care opoziţie nu mai există, liberalii acceptă riscul ca, de acum înainte, să fie demonizaţi, spurcaţi, măscăriţi, făcuţi albie de porci de lătrăii Varanului.

Ei ştiu prea bine că nu va mai trece multă vreme şi Varanul va intra, într-o bună zi, la loc cu umbră, la loc cu răcoare, de unde au dispărut toată frământarea şi zbuciumul fugii de justiţie de până acum, în urma unei decizii judecătoreşti definitive.

Iar această zi ar putea fi chiar 29 august, când judecătorii au anunţat că vor da sentinţa în dosarul Institutului de Cercetări Alimentare, marea spaimă a lui Voiculescu. Din cauza alegerii, a demisiei, a realegerii şi iarăşi a demisiei lui Felix din funcţia de senator, dosarul trenează de cinci ani, dar a ajuns acum, în sfârşit, la final. De ce au ales judecătorii pentru sentinţă tocmai data asta, când creştinii prăznuiesc „Tăierea capului Sf. Ioan Botezătorul” nu ştiu.

Poate fi o simplă coincidenţă, dar poate fi şi o fericită prorocire că, pe viitor, închinătorii la idol de prin Antene vor aniversa, în această zi tristă pentru ei, Tăierea capului nesfântului Felix Turnătorul, punându-i Varanului cruce roşie în calendar, că tot i-a plăcut lui roşul o viaţă-ntreagă.

Exclusiv online

BREICHING NIUZ

spot_img

Caricatura zilei

spot_img
spot_img

Articole asemănătoare