AcasăStiriMarean Vanghelie va declara doliu în Sectorul 5 pentru...

Marean Vanghelie va declara doliu în Sectorul 5 pentru elevii picați la Bacalaureat

Bacalaureatul de anul acesta i-a luat din nou prin surprindere pe elevii din Sectorul 5, aceștia având parte de cea mai mică promovabilitate din București: doar 38% dintre ei au reușit să treacă examenul maturității.

Alarmat de această statistică și de efectele devastatoare pe care molima Bacalaureatului a avut-o în sectorul “care este”, Marean Vanghelie a convocat o ședință de urgență la Primărie, pentru a declara doliu sectorial în memoria elevilor “căzuți la datorie cu pixul în mână, casca-n urechi și șpaga la sutien”. “Când mia zis Oana mea de ce sa întâmplat, mia stat Rolexu meu care este pe mâna mea înloc”, ar fi declarat primarul Vanghelie. Vizibil afectat de drama celor 62% dintre liceenii sectorului care au pierdut lupta cu cartea, acesta a declarat că mâine va fi doliu în sectorul său: “timp de o zii nimeni nu va citii almanahe și nimeni nu o să se uite la Discoveri, că altfel o să fie ejaculat din Sectorul meu”, ar fi spus primarul.

Totuși, Vanghelie a avut și un mesaj mai optimist pentru cei picați la examen: “Iei, nu iei Bacu’, banii tot la fel se face”.

BREICHING NIUZ

spot_img

Caricatura zilei

spot_img
spot_img

Articole asemănătoare