De vreo paisprezece ani încoace (ministerial spus, decât de treisprezece ani încoace), ne plângem că școala merge prost și rezultatele examenelor sunt catastrofale. Televiziunile care i-au făcut „vedete” pe Guță, Cruduța, Gigi Becali, Dodel sau Serghei Mizil sunt efectiv îngrozite de prostia liceenilor români. Coruri de analiști inepți se rânduiesc prin studiouri, făcând prorociri apocaliptice, cu fețe ca de înmormântare.
Eu zic că adevărata prostie este, de fapt, să te nemulțumească prostia elevilor români. La ce bun atâta deșteptăciune? A dat Spania de înțeles că are nevoie de căpșunari bacalaureați? Cere Italia măturători cu doctorat? E Germania în criză de ștergători la fund cu master în psihologie? Câtă vreme răspunsul la aceste întrebări este negativ, să te plângi de puzderia de „perle” de la bac e curată stupizenie. Dacă vrem să ne facem un rost în lume, nu avem voie să fim deștepți. În toate țările amintite mai sus se produc suficienți deștepți indigeni încât să le ajungă, ba chiar să rămână și ceva pe dinafară. Noi trebuie să fim proști.
Apoi, România îmbătrânește. Se vede clar în recensământul ale cărui date tocmai au fost publicate. Peste douăzeci sau treizeci de ani o să fie doar vreo doi bebeluși într-un întreg cartier, și ăia în familiile de romi. Azilurile o să ia locul grădinițelor, iar în loc de role se va ieși în parc în scaunul cu rotile. De ce? Pentru că ne dăm deștepți, vrem să „ne trăim viața” sau să facem carieră, nu copii. Aducem pe lume o singură progenitură, și aia doar la 40 de ani, după ce ne-am luat apartament de 3 camere, cu SUV tras la bordură. Dacă am fi mai proști, am face 3 sau 4 copii. Dacă am fi și mai proști, am face 5 sau 6 – aici, botoșănenii mi-ar da oricând dreptate.
Deci, dacă vrem să ne meargă bine atât fiecăruia, cât și întregii țări, musai să fim proști. Cine-și dorește altceva e făcut grămadă.
Publicat în AC, NR. 27
