Un om de ştiinţă care, după nume, se arată ca aparţinând renumitei clase a cercetătorilor britanici ne comunică o listă a caracteristicilor noi pe care omul le-ar putea dobândi în cursul evoluţiei lui viitoare. Acestea ar fi: tentacule, piele care îşi schimbă culoarea, schelet flexibil şi auz selectiv. Nu ştiu la ce evoluţie ulterioară se mai aşteaptă dl. Burnett, dar eu regăsesc în descrierea asta portretul perfect al politicianului român, aşa cum arată el în majoritatea lui evoluată după Marea Schismă din decembrie ’89. Tentaculele sunt foarte bine dezvoltate şi folosite cu abilitate nu la previzionarea rezultatelor meciurilor de fotbal, ca bietul Paul care a murit sărman după ce i-a îmbogăţit la pariuri pe alţii; ci la dezvoltarea tehnicilor de apucare, răsucire, acaparare şi disimulare prestidigitatoare a felurite proprietăţi de benefică folosinţă şi cărora nu le va mai da drumul nici după multe generaţii pe spirala lui Darwin. De pielea care îşi schimbă culoarea ce să mai vorbim, orice cameleon se face verde de invidie în faţa politicienilor noştri, care trec prin culorile curcubeului ca bosonul lui Higgs prin acceleratorul de la Cern, fără procese limitative ce le-ar putea încetini determinarea. Că e daltonism sau cine ştie ce deviaţie spectrală, nu există încremenire în proiect coloristic pentru adevăraţii oameni politici înregistraţi pe marcă românească. Scheletul flexibil nu vine decât în completarea adaptării cameleonice, fiind el o componentă indispensabilă când vrei să te placă Şefu’ şi să avansezi pe scara evolutivă. Orice treaptă urcată sau salt înainte se accesează doar cu acordul unui Dumnezeu, fie el ceresc, darwinistic sau liderul de partid, cel actual sau cel de mâine, că tot vorbirăm înainte de schimbarea pigmentului. În ce priveşte auzul selectiv, oricine poate observa respectiva mutaţie urmărind talk-showurile televizate. Unde politicianul de tip nou nu aude niciodată întrebările incomode sau pentru care nu are programat un răspuns în notes, rezonând întotdeauna cu aplecare pe partea drumului indicată lui de supervizori. Dacă un asemenea exemplar evoluat este întrebat de provenienţa averii sale neconcordante bietului salar bugetar obţinut prin selecţie (ne)naturală, el va răspunde că încălzirea globală e o temă la care nu prea se pricepe şi că asediul Troiei s-ar putea să fi fost mai lung decât se crede, îndeobşte, prin cărţile de istorie. În concluzie, o făcurăm iar lată cu protocronismul nostru legendar şi ajunserăm primii unde alţii vor munci sisific să se urce prin veacuri. Şi cum evoluţia, contrar aparenţelor, nu se opreşte niciodată, politicianul mioritic va fi primul care va îndeplini definiţia lui Sandburg: “Omul e un animal marin, care merge pe pământ şi ar vrea să zboare.” Cu condiţia să facă asta în deplină concordanţă cu propriul lui interes, al grupării din care face parte şi niciodată cu cel al animalului mic, slab şi cam ameţit de înălţimi care îl trimite mai sus pe scară. Şi căruia nu-i mai întinde niciodată mâna transformată în tentacul.
