AcasăPoliticStăpânii Inelelor – Episodul II: Cumetria Inelelor

Stăpânii Inelelor – Episodul II: Cumetria Inelelor

Al doilea episod al foiletonului realizat de Roşia Montana Gold Corporation se va intitula „Cumetria Inelelor” şi îi va avea ca protagonişti pe temutul vrăjitor Gandamf, interpretat de Traian Băsescu, şi pe mititelul hobbit Frodo Vaggins, interpretat de Victor Ponta. După ce au fost, iniţial, vrăjmaşi, cei doi eroi decid să se împace, în interesul tuturor orcilor şi nazgulilor îmbogăţiţi după Revoluţia făcută de gnomi, elfi şi alţi fraieri.

Coabitarea lor este însă una cu peripeţii, întrucât Inelul puterii riscă să-i corupă pe amândoi. Sfătuit de nişte vrăjitori cu ochi albaştri de la Departamentul de Stat din Tărâmul de Mijloc al tuturor posibilităţilor, Gandamf încurajează exploatarea minelor de aur din Red Montana de către gnomi. Deşi iniţial le jurase gnomilor, elfilor şi celorlalţi fraieri că va pune şapte lacăte pe minele alea, Vaggins se răzgândeşte, după ce, într-o viziune terifiantă, este ameninţat că-şi va pierde toată puterea de către Marele Licurici Negru de la Casa Albă.

Acesta este un magician temut pretutindeni, pe nume Saruman, dar căruia Vaggins i se adresează, în dialectul hobbit, numai cu „Sărumâna”. Exploatarea minelor de aur pare să înceapă, când intervin mai multe ONG-uri ale trollilor, dispuse să trolleze până la capăt proiectul şi să le ia puterea celor doi protagonişti. Vor reuşi ele să o facă? Nu vom afla decât vizionând acest film captivant!

 Exclusiv online

BREICHING NIUZ

spot_img

Caricatura zilei

spot_img
spot_img

Articole asemănătoare