Dacă ați văzut trailer-ul la filmul „Elysium“, felicitări! Nu mai trebuie să dați bani pe film în cinema. De fapt, nici măcar nu va trebui să vă osteniți să-l descărcați ilegal pe „The Pirate Bay“ pentru că ați văzut tot ce avea filmul să vă arate. Nu vorbesc doar de efectele speciale, ci și de poveste și personaje despre care nu afli nimic mai mult, deși filmul are vreo două ore, iar trailer-ul două minute. Deci e un pic cam grav.
Un prim exemplu este premisa filmului pe care nu ți-o explică nimeni cum ar trebui. S-a întâmplat ceva nasol pe Pământ – totul e poluat și acoperit de gunoaie. Oamenii bogați (cărora li se spune în scârbă proletcultistă „priviliegiații“) stau pe Elysium, o stație spațială care orbitează pe lângă planetă. Acolo au roboți servitori, mașinării care vindecă de orice boală și duc o viață mai mult sau mai puțin perfectă. Pe Pământ, însă, viața e nașpa, săracii o duc rău și n-au acces la tehnologia magică de pe Elysium care te scapă de beteșuguri. Mai rău, pământenii sunt exploatați de bogătași într-un fel de dictatură a corporațiilor și dacă încearcă să ajungă pe Elysium să-și vindece vreun cancer sunt doborâți fără milă. Cum de s-a ajuns în situația asta? Ce s-a întâmplat cu ONU? Unde-i presa? Ce le iese bogaților din toată șandramaua? Nu există nimeni care vrea să facă bani de la săraci cu tehnologia „panaceu universal“ de pe Elysium? Eh, puneți prea multe întrebări! Lecția esențială a filmului este că oamenii bogați sunt răi. Toți până la unul! Și te-ar exploata de plăcere. Ei pur și simplu asta fac – sunt răi cu săracii. Dă-i în mă-sa pe Bill Gates și pe cei ca el – sunt excepția care confirmă regula!
Dacă Lenin ar fi fost regizor de film
Dacă în „District 9“, primul filmul al regizorului Neil Blomkamp, rasismul contemporan, atitudinea față de refugiați și alte categorii de cetățeni de „mâna a doua“ erau discutate mai subtil, în „Elysium“ lucrurile stau cum nu se poate mai prost. Dacă aș fi de stânga, mi-ar fi rușine cu filmul ăsta și morala lui de doi bani. Până și Ion Iliescu ar zice că e prea mult. Viziunea lui Blomkamp despre capitalism este mai simplistă și mai denaturată decât ce se preda în școlile primare din Rusia stalinistă.
Personajele sunt clișee umblătoare: un erou al clasei muncitoare care se sacrifică pentru binele general (Matt Damon), o conservatoare a dracului care se ocupă cu securitatea pe Elysium (Jodie Foster) și un psihopat angajat de bogătașii cei răi să-i elimine pe cei care ar vrea să ajungă pe stația spațială. Măcar mercenarul dement este jucat excelent de Sharlto Copley și reușește să pară realmente amenințător. Este amuzant cum cel mai uman și cel mai credibil personaj din „Elysium“ este un sociopat sângeros. Cam atât de departe de realitate este scenariul lui Blomkamp.
Măcar e cu explozii
Noroc că avem parte de efecte și scene de acțiune spectaculoase ca să mai treacă timpul între scenele dramatice penibile. Roboții, stația spațială și navele arată de zici că nu-s făcute pe calculator, iar bătăile sunt dure. Măcar atât. Dacă mă pui să mă uit la „Manifestul partidului comunist“ pentru copii de cinci ani, e bine că-mi arăți o cafteală mișto.
În rest, nu cred că-mi ajunge spațiul aici să comentez toate scenele și implicațiile lor ridicole din film. Aflăm, de pildă, că personajul lui Matt Damon lucrează la o fabrică de asamblat roboți după ce e bătut de niște polițiși roboți. Vedeți câtă subtilitate dramatică în această scenă? Bogătanii, după ce se masturbează la filme cu săraci în sclavie, sunt și proști! Păi dacă tot ai roboți care pot să vorbească, să mențină ordinea și să fie ospătari, de ce să mai plătești oameni care să ți-i asambleze când poți să-i pui tot pe roboți? Nu are sens, însă nu contează lipsa de logică, important era să obținem un moment dramatic care să vă facă să-l compătimiți pe Matt Damon și să-i urâți pe burghezo-moșieriști!
„Elysium“ este genul de film la care cu cât te gândești mai mult, cu atât ți se pare mai prost. Deși are efecte speciale mișto, are o viziune despre lume care i s-ar părea simplistă până și lui Vanghelie și nu vă recomand să vă pierdeți vremea cu așa ceva.
Publicat în AC, NR. 34
