E un fapt normal ca atitudinea de compasiune în raport cu drama familiei copilului sfâşiat de maidanezi să ia diferite forme publice. Atât timp cât, bineînţeles, se păstrează în limitele normalităţii. Când ciudăţeniile vin din partea feluritelor IP-uri din onlineul eterogen şi pitoresc e iar o chestie de normalitate, ştiind cu toţii că internetul este, pe lângă multe altele, şi un mare azil psihiatric. Dar când personalităţi obşteşti o iau razna şi dau graţios cu bâta-n baltă, parcă se mai schimbă lucrurile. Şeful Federaţiei Române de Fotbal, eternul (ca orice şef care se respectă din România) Mircea Sandu le-a oferit – oficial şi oficios – năpăstuiţilor trei bilete la partida România – Ungaria, spre alinarea durerii lor sufleteşti. Cum domnia sa a arătat dintotdeauna o stare de sănătate psihică optimă, în ciuda problemelor fizice inerent apărute în timp, stăm şi ne întrebăm ca proştii ce l-a îndemnat să emită respectiva prostie. Ar fi oarece ipoteze, fiind noi, românii, neîntrecuţi la pasa cu călcâiul şi gânditul cu cucuiul. Enumerăm, în continuare, câteva:
1. Domnul Sandu, ca un Domn pe viaţă pe domeniul fotbalistic autohton, are ( absolut necesar pentru ieşirea din activitate doar cu picioarele înainte) anumite relaţii de vasalitate faţă de anumiţi factori politici; asta implică şi diferite feedbackuri bilaterale ce-l fac să fie iremediabil influenţat de stilul de joc al partenerilor de pe scena partinică. Adică, să mă explic mai clar, atunci când trendul obişnuit pe terenul politic e gafa comisă public cu fudulie şi seninătate, asta se proiectează neapărat şi pe terenurile secundare, închiriate pe viaţă de miticii şi naşii naţionali. Şi mai simplu: cum e turcul şi pistolul, cine se aseamănă, se adună sau, pentru peluză, cum e Tanda e şi Manda.
2. Fiind dânsul un bun şi adevărat Român, conştient de avansul de 1.000 de ani al fotbalului românesc vizavi de cel unguresc jucat cu băşica scoasă de sub şea, nu are cum să nu considere un meci de fotbal cu tradiţionalii inamici drept un eveniment de o asemenea importanţă naţională încât ajunge să compenseze covârşitor orice nefericire cotidiană. Iar o victorie românească à la Posada – un balsam atotputernic în vindecarea măruntelor drame personale.
3. Cocoşat exclusiv de grijile organizatorice ale fugii după sau – de mai multă vreme încoace – de balon, Mircea Sandu e permanent preocupat de reuşita gospodărească a Federaţiei; fapt care se reflectă, printre altele, şi în gradul de populare a tribunelor la un meci al Naţionalei. Astfel că asigurarea a trei scaune ocupate din start nu e un lucru de ici, de colo, la ce fotbal interesant joacă supuşii după abdicarea regelui Hagi.
4. Ultima ipoteză e cea mai simplistă şi trebuie luată doar cu titlu de completare, în lipsa altor idei. Naşul avea în buzunar trei bilete pregătite din timp pentru Gigi Becali, în urma unui telefon prin care acesta îl asigurase că la ora întâlnirii va fi liber ca pasărea cerului; Dumnezeu având un plan nou cu el şi o intenţie de 3-0 pentru România, cu toate golurile marcate de Tănase. Adică minune mare, dumnezeiască, aşa cum numai Creatorul reuşeşte într-o singură partidă. Dar fiindcă satana Băsescu a intervenit iar pe lângă judecători şi a împiedicat eliberarea, trebuia şi domnul Sandu să se descotorosească într-un fel de bilete. Doar nu era să le vândă tocmai dumnealui, Şeful unui sport în care Şefii nu se dau jos din pat pentru 1.000.000 de euro, decât cu DNA-ul!
Exclusiv online
