Puterea dovedeşte din nou că e hotărâtă să-şi respecte promisiunile electorale, iar prioritatea numărul 1 – eradicarea “ciumei portocalii” din toate structurile administrative ale Statului – e îndeplinită cu maximă eficacitate. Locurile eliberate de sub tiranie sau cele nou înfiinţate sunt încredinţate doar oamenilor de valoare, cinstiţi şi apărători îndârjiţi ai averii publice.
Printre şefii recent apărutelor direcţii regionale antifraudă presa enumeră felurite rude ale capitalismului de cumetrie, clienţi de partid şi ai DNA-ului, chiar şi antemergători în amor; unul dintre ei este un fost iubit al Dacianei, asta arătând că Premierul nu e un om ranchiunos decât în raporturile cu iubăreţul coabitant de la Cotroceni. Referitor la cei trecuţi pe la DNA, explicaţia e, desigur, cea pe care aţi învăţat-o cu toţii după atâta amar de repetiţii: înscenări băsiste şi evidentă persecuţie politică. Şi apoi, să deranjezi un fost director vamal pentru un presupus prejudiciu de 2,9 milioane de lei, fie ei şi din cei noi, e ca şi cum l-ai întreba pe Becali de unde are 1.000 de euro în buzunar.
Teoretic, noile direcţii ar trebui să lovească evaziunea acolo unde o doare pe ea cel mai tare, în plexul marilor rechini. Practic, din experienţa antievazionistă autohtonă, bandiţii financiari sunt mai întotdeauna în tabăra opusă politic. Aş vrea eu să-l văd pe predecesorul lui Ponta târnosindu-i şi scuturându-le buzunarele sponsorilor USL; care buzunare nu au făcut sacrificiile din campanie pentru ca să fie acum controlate de chiar beneficiarii efortului. Cel mai probabil e că ne-am ales cu încă o structură împovărătoare pentru buget, după extinderea ministerială în contra promisiunilor de dinaintea alegerilor.
Cât timp nu vom avea un sistem fiscal constituit numai din meseriaşi, imun la presiunile politice şi încuscririle de la nunţile potentaţilor, evaziunea va zburda liberă şi voioasă prin subteranele patriei. Cetăţeanul turmentat ştie că “pleacă ai noştri, vin ai noştri, noi votăm mereu ca proştii”; în consecinţă, evazionează şi el cum poate, preferând un şpriţ cu naşu’ în duminica urnelor. România e o mare încrengătură de familii, prietenii, încârdăşiri şi feude arendate pe viaţă, cu complicitatea inocentă a pălmaşilor. Aşa că să o lăsăm mai moale cu speranţa, nu există o vizuină secretă de unde să iasă la atac divizii de eliotneşi şi alimăneşti. Criticăm, huiduim, mai bem una de necaz, dar, la o adică, dacă am intra în politică parcă nici noi nu am face-o să ne satisfacem doctrina şi nu familia. Face parte din eternul românesc, “să am pardon de impresie!”
Exclusiv online
