AcasăSocialAntena 3, Mihai Gâdea și jurnalismul lui "să moară...

Antena 3, Mihai Gâdea și jurnalismul lui “să moară mă-ta”

Vocea lui Mihai Gâdea îmi trezește, de cele mai multe ori, numai gânduri necurate. De fiecare dată când îi aud țignalul pițigăiat de bizon castrat îmi vine să schimb canalul. Din fericire, în puținele momente când mă fură peisajul și nu-mi găsesc telecomanda, fostul pastor penticostal și actualul Martor al lui Felix chiar produce emisiuni de un umor involuntar foarte bun, cum a fost cea din seara condamnării lui dom’ profesor Voiculescu.

Cei de la au descoperit însă ieri ceva (aproape) la fel de bun: un clipuleț pe Youtube cu o secvență în care, dintr-o emisiune de pe 23 septembrie, penibilul moderatorul Sintezei zilei îi amenința, deloc voalat, pe protestatarii din Piața Universității că o să vină el și brigada sa de cocalari și pensionari (care alcătuiesc cam 90% din audiența postului) și-o să le scoată lor scandările din cap. Pentru că, nu-i așa, oamenii din Piața sunt plătiți de Soros și de prietenul său la cataramă, Băsescu. În fine, să auzi un fost pastor ca Gâdea care, brusc, are pretenții de golan de cartier e mai mult decât ridicol. E ca și cum l-ai auzi pe un mafiot ca Giovanni Becali vorbindu-ți despre cât de virtuos e un om care respectă legea și care nu scuipă jurnaliști în freză.

Totuși, despre un alt pasaj îmi propusesem să scriu. Zice Gâdea: “sper că va veni și o zi în care în țara noastră să nu se mai dorească atât de mult moarte, să moară ăla, să-i moară copilul, să-i moară nepoata, să mori tu, să moară mă-ta.” Frumos! Inspirațional! O afirmație cu care, la o adică, putem fi cu toții de acord, nu? Interesant e totuși că ea vine de la șeful unei televiziuni care, în afară de a arunca cu lături pe tot felul de oameni, nu produce nimic. În plus, este televizunea care a făcut dintr-un vidanjor ca Mircea Badea un idol al unei întregi generații de oameni care, și atunci când vor ajunge la 70 de ani și o să-i doară măseaua (presupunând că vor mai avea dinți de la câte semințe sparg în fața televizorului începând cu ora 23.00) tot pe Băsescu, Udrea și mafia portocalie vor da vina. În cazul în care nu vă aduceți aminte, colegul și prietenul lui Gâdea, Mirci, este mai cunoscut în prezent pentru dorința sa de a cunoaște sexual mamele adversarilor săi (în mare majoritate închipuți) și nu pentru celebrul șpagat pe care l-a făcut când de-abia i se mijea mustața. Spre exemplu, el este autorul unor celebre perle pe Twitter precum: „Șterge-te la c*r cu fatza fiicei tale.” (într-o discuție cu un individ) sau „Dar mai am o idee. F**e-o mai bine pe mă-ta moartă.” (către un coleg de breaslă).

Carevasăzică, Mihai Gâdea e deranjat că cineva i-a zis să-i moară mă-sa. Habar n-am, eu n-am auzit pe cineva să zică asta. Bine, lumea a avut numai urări de bine pentru Antena 3, dar nu cred că postul TV cu pricina e mama lui, deși Dan Voiculescu e, cu siguranță, “his daddy”. În plus, dacă tot are impresia că i-a transmis cineva urări de bine mamei sale, să verifice la Mircea Badea, poate l-a confundat cu un băsist.

PS 1:  Așa cum știe să facă atunci când ceva nu-i convine, Antena 3 a reușit să scoată clipul de pe Youtube pe motiv de încălcare a unor “drepturi de autor”. Noroc pe noi că am rămas cu activitatea lor de trolli pe care trebuie să o vedem atunci când încercam să încărcăm un clip.

PS 2: Pentru amenințările (sic) cu moartea la adresa corifeilor Antenei 3 făcute de Silviu Dancu citiți în numărul din această săptămână al revistei noastre.

BREICHING NIUZ

spot_img

Caricatura zilei

spot_img
spot_img

Articole asemănătoare