AcasăSocialAi parte dacă n-ai carte

Ai parte dacă n-ai carte

Nu ştiu dacă impresia jalnică lăsată de România la Târgul de Carte de la Frankfurt poate să mai mire pe mulţi dintre noi. Eşecul se înscrie în linia neputinţei şi dezinteresului autorităţilor în faţa angajamentelor practice. Aleşii noştri sunt buni doar în clănţănitul la televizor, unde le ştiu pe toate şi au soluţii miraculoase pentru orice. Odată puşi în faţa unei găleţi ce trebuie mutată nu reuşesc nici să-i găsească toarta, nici să afle oamenii specializaţi în deplasarea găleţilor.

“Standul” românesc amenajat acolo a arătat a cofetărie modestă fără dulciuri, personal şi clienţi. Ceva în genul locaţiilor comerciale licitate de afacerişti ocupaţi cu alte treburi şi care le uită în stadiul de intenţie, după amenajarea butaforică iniţială. Ministrul Daniel Barbu se spală pe mâini şi pune luneta pe ICR, cei de acolo aruncă pisica înapoi în curtea Ministerului, în dulcele stil clasic românesc.

Nu pot să nu-mi reamintesc promisiunile de restructurare eficientă imediat ce “gaşca portocalie’ avea să părăsească scaunele, fondurile şi puterea decizională. Patapievici a fost alungat cu cheia de instalator în mână de la conducerea ICR-ului, în orgasmele publicului avid de cunoaştere format la Sinteza Zilei şi În Gura Presei (plus a mamelor lor de băsei). Rezultatul e doar schimbarea portocaliului cu căcăniul, ca şi culoare adecvată organizării instituţionale actuale. Ministrul Barbu e frământat de aspectele culturale stringente ale Roşiei Montane, pentru care intră în ambuscade cu protestatarii; iar la ICR încă se ventilează biroul eliberat de Patapievici şi caloriferele montate de Marga în scurta învârtire a robinetului bugetar.

După tipicul Şefului, minciună cu seninătate şi zâmbet ironic-superior menit să-i încânte pe antibăsiştii din autobaze, Barbu neagă şi el evidenţa aflată la vederea tuturor, Ministerul Culturii fiind înscris ca organizator al standului României. Apoi, după acelaşi model, revine cu recunoaşterea implicării Ministerului, dar cu precizarea că totul a fost corect şi bine înfăptuit. Cu două afişe lipite şi ceva cărţi înşirate la întâmplare, promovarea gândirii româneşti e mult sub limita simplului amatorism. Aşa se întâmplă când, din lipsa alocărilor suficiente, nu e nimic de prăduit şi dosit prin buzunarele funcţionarilor noştri. Când citim că un oarecare fost consilier al Secretariatului General al Guvernului a fost arestat pentru o fraudă de 35.000.000 de euro, ni se sparie gândul pentru ce sume nu s-ar da jos din pat greii actualului cel mai cinstit guvern. Asta în timp ce nu se găseşte pricepere managerială pentru un demers cultural, măcar aşa, de-o onorabilitate mică în faţa lumii care ne consideră hoţii Europei.

Iar dacă o să căutaţi explicaţii ale celor responsabili de eveniment, vi le ofer eu cu prioritate: vina aparţine machiaverlâcurilor livrate zilnic de la Cotroceni şi moştenirii dezastruoase a patapievicilor dând iama în bugetul culturii româneşti pe poneii lor mici, roz şi cu svastică pe harnaşament.

Exclusiv online

BREICHING NIUZ

spot_img

Caricatura zilei

spot_img
spot_img

Articole asemănătoare